sâmbătă, 22 martie 2014
CUM AM OBŢINUT O TABLETĂ ALLVIEW AX4 NANO CU OPT ARTICOLE PUBLICITARE
Începând cu acest an, am decis să transform blogul "Adevărul verde în faţă" într-o "tribună" pentru cetăţenii judeţului Sibiu, care au tot felul de...cazuri şi necazuri, ce ar trebui aduse la cunoştinţa autorităţilor sau măcar la "urechile" opiniei publice. Iar asta în condiţiile în care cei mai mulţi dintre colegii de breaslă evită - fie de teamă, fie din interes! - mediatizarea unor astfel de subiecte. Am renunţat, aşadar, la articolele publicitare (inclusiv la publicitatea pe google, AdSense) tocmai pentru ca postărie să fie citite mai uşor. Rezultatul a fost unul de-a dreptul spectaciulos, articolele din "Adevărul verde în faţă" ajungând să fie lecturate - în special pe principala reţea de socializare, Facebook - de tot mai mulţi români (dar nu numai!). Aşa se face că în numai trei luni, numărul fanilor blogului a crescut în mod exponenţial, ajungând în prezent la peste 10.000, ceea ce înseamnă că pe respectiva secţiune, acesta nu are rival în judeţul Sibiu. Aşadar, "Adevărul verde în faţă" va continua să rămână un "ghimpe" în coasta politicienilor, al oamenilor de afaceri, al magistraţilor şi, în general, al tuturor celor care încalcă normele legale şi morale de convieţuire. Trebuie spus însă că, în paralel, am reactivat blogul Caleidoscop de pe cealaltă platformă gratuită din mediul virtual, acolo unde am obţinut deja o serie de premii - în bani, obiecte şi diplome - participând la tot felul de competiţii pentru bloggeri. Respectiva activitate din sfera publicităţii a atras atenţia reprezentanţilor unor firme - mai mult sau mai puţin celebre - care mi-au solicitat serviciile. Ultima dintre acestea, compania Allview, principalul producător autohton (cu sediul la Braşov) în domeniul IT&C, mi-a livrat vineri, o tabletă AX4 Nano (foto), în contul celor opt articole publicitare scrise despre device-uri produse de companie şi lansate în ultima vreme pe piaţă!!!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu