luni, 24 iunie 2013
RECOMAND FOTOGRAF NUNTĂ BUCUREŞTI
Era o dimineaţă mohorâtă de toamnă târzie. Fusesem invitat la o conferinţă, însă îmi tot frământam mintea cum să găsesc un motiv plauzibil pentru a mă sustrage de la respectiva obligaţie. În cele din urmă totuşi m-am prezentat, mi-am rostit impasibil discursul, după care m-am aşezat, absent, pe un scaun. Aşteptam să se termine mai repede totul, pentru a mă putea întoarce acasă. Nu aveam niciun plan, pur şi simplu doream să mă relaxez, să mă odihnesc. La un moment dat, a apărut în faţa mea EA, înveşmântată într-o superbă rochie roşie şi ţinând în mână un trandafir. Mi-a întins cealaltă mână şi m-a felicitat pentru discurs. M-am ridicat de pe scaun şi nici nu am realizat când m-a sărutat. Nu apăsat, pe buze, dar întârziind destul de mult în colţul gurii. Am invitat-o la o cafea unde, printre altele a recunoscut că mă "monitoriza" de ceva vreme...Privirea şi cuvintele ei au început să acţioneze ca un balsam asupra întregii mele fiinţe. Era parcă acel fior pe care nu-l mai resimţisem din adolescenţă. Am condus-o apoi la aeroport unde, înainte de despărţire, am primit aceeaşi "pecete", de data asta pe buze. Am ajuns acasă bulversat sufleteşte. Mi-am dat seama imediat că trăisem un "coup de foudre" cum zic francezii, o dragoste la prima vedere, cum spunem noi. Inima îmi tot şoptea că, în fine, îmi aflasem jumătatea, aşa că n-am mai stat mult pe gânduri şi i-am trimis o epistolă, în fapt o cerere în căsătorie în toată regula:
“Draga mea,
nu realizez încă dacă am permisiunea ta pentru a mă adresa astfel, însă nu poţi contesta faptul că tu eşti o fiinţă dragă multora, deci inclusiv mie! Trebuie să ştii că, puţinele clipe petrecute împreună au fost pentru mine ca nişte stropi de fericire, ca un elixir pe care l-am sorbit cu nesaţ până la fund. Te-am admirat nespus în rochia purpurie, de culoarea pasiunii, perfect asortată cu acel trandafir pe care îl ţineai cu atâta maiestuozitate în mână. Ştii când am simţit că între noi doi s-a înfiripat ceva? Nu atunci, la plecare, când m-ai sărutat pătimaş pe buze – cel puţin aşa am simţit eu! – ci doar când aeronava care te răpea de lângă mine, s-a pierdut cu totul printre norii groşi. Cu fiecare petec de cer “înghiţit” de avion simţeam cu disperare nevoia de te întoarce, spre a-mi săruta lacrimile, pentru a nu le mai simţi cât sunt de fierbinţi. Nu ştiu dacă asta înseamnă iubire, e o întrebare la care nu putem răspunde decât împreună! Acum mi te imaginez coborând din înaltul cerului, pe o rază de lună, ascunzându-te printre copaci, spre a mă putea surprinde ca într-un joc de-a v-aţi ascunselea. De data asta am decis însă să te surprind eu şi fără prea multe ocolişuri îţi spun că m-ai face cel mai fericit om de pe pământ dacă ai accepta să fii soţia mea. Nici nu pot concepe un refuz din partea ta, motiv pentru care m-am gândit absolut la tot. Am găsit deja şi profesionistul care se va ocupa de imortalizarea ceremoniei noastre, un fotograf nuntă Bucureşti de mare clasă, cu patalama la mână, mereu atent la cele mai mici detalii. Dotat tot timpul cu aparat de backup, acesta are un stil personal de a aranja alaiul de nuntă, spre a surprinde şi a scoate în evidenţă tot ceea ce e inedit, inclusiv prin prelucrarea fotografiilor. Încadrarea, reflecţiile, ascunderea unui fundal mai puţin expresiv şi evidenţierea frumosului, conferă o notă artistică fotografiilor, care efctiv pot spune o mie de cuvinte fiecare. Pentru că îmi doresc o filmare şi fotografie de nuntă de excepţie evident că tot Lucian Joita va fi omul nostru şi la "secţiunea" filmare, pentru că lucrează cu cameramani specializaţi în acest gen de evenimente, cu vechi state de serviciu în cele mai importante trusturi media din România. Am rămas de-a dreptul încântat să urmăresc câteva "trailere", în speţă mostre excepţionale de la diverse nunţi, filmări hd cu dslr, slider şi flycam. Poate că în momentul de faţă toate acestea amănunte ţie încă nu-ţi spun nimic. Ai oare idee ce înseamnă o filmare cu dslr? Ei bine e ultimul răcnet în materie de filmări, pentru că are avantaje mari în ceea ce priveşte calitatea optică, cromatica, separarea subiectului faţă de fundal, totul transformând-se de fapt în artă. Flycam-ul permite cameramanului de nuntă să se mişte în jurul subiectului filmat, fără a apărea trepidaţii, pentru că aceasta va pluti în jurul nostru, la fel cum vom pluti şi noi de fericire. N-aş vrea să-ţi vorbesc despre preţuri, pentru că atunci nunta noastră ar părea drept o afacere în care unii câştigă, iar alţii pierd. Nu draga mea, în cazul de faţă toată lumea va câştiga, motiv pentru care nu cred că vei spune decât "DA" ca preambul al unei nunţi de vis şi al unei vieţi ca-n paradis!".
Articol scris pentru campania "Fotograf nuntă Bucureşti" din cadrul BlogAwards.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
MUltumim pentru participare si ...va fi grea de luat decizia finala pentru premiu!
RăspundețiȘtergere