vineri, 3 mai 2013
EXCLUSIVITATE - SENATORUL VIOREL ARCAŞ: "MULT ZGOMOT PENTRU NIMIC, ROMGAZ A RĂMAS ŞI VA RĂMÂNE LA MEDIAŞ"
Reprezentanţii organizaţiei locale a PSD Mediaş au împărţit, vineri la prânz, în centrul oraşului, iepuraşi şi ouă de ciocolată, care alături de alte produse cu specific pascal au ajuns în aceeaşi zi la copiii instituţionalizaţi de pe strada Luncii şi respectiv Piscului. "Adevărul verde în faţă" a profitat de prezenţa preşedintelui de partid, senatorul Viorel Arcaş pentru a-l chestiona în legătură cu soarta Romgaz dar şi cu iniţiativele sale legislative în noul mandat. "S-a dovedit că în problema Romgaz a fost mult zgomot pentru nimic. Sediul social a rămas şi va rămâne la Mediaş, chiar dacă deputatul Mircea Cazan, care doreşte să-şi facă imagine pe subiectul în speţă vede portiţe prin care compania va fi mutată la Bucureşti. Astfel de portiţe există în cazul Transgaz de câţiva ani, de când există trei sedii secundare în Capitală şi totuşi aceasta continuă să aibă sediul social la Mediaş. Viitorul director general al Romgaz, Viorel Metea, va avea la dispoziţie trei luni pentru elaborarea unui plan de management care să ducă la rentabilizarea companiei, iar acesta va lucra efectiv la Mediaş. La Bucureşti va activa doar un colectiv care se va ocupa de internaţionalizarea Romgaz. Nu a fost nimic lipsit de transparenţă ăn 29 aprilie atunci când a avut loc Adunarea Generală a Acţionarilor, desfăşurată la Bucureşti pentru că acolo este sediul proprietarului, respectiv Ministerul Economiei, Romgaz neavând componentă privată precum Transgaz. Legat de iniţiativele legislative promise în campania electorală, ele se află deja depuse în parlament şi se referă la amnistia fiscală, la ajutorul social şi la scutirea de impozite pentru deţinătorii de terenurile poluate", a declarat în exclusivitate Viorel Arcaş.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
nooooo mai lungiti atit cu papagalul , bani milioane euro furati cine ii da inapoi si cind se recupereaza ? cite rude are acolo ? adevarul se afla daca se pune un contor al fiscului(statului)sigilat , dupa contoarul societati de distributie , la intreprinderi , societati mari ,combinate , depozite de gaze , la intrare si iesire , se citeste electronic de la minister in fiecare zi.
RăspundețiȘtergere