vineri, 31 mai 2013

PLEACĂ MULŢESCU, VINE GRIGORAŞ? SAU RĂMÂNE DAN MATEI?

Probabil pentru prima oară în cariera sa de antrenor, Gheorghe Mulţescu urmează să se despartă, în această vară, din proprie iniţiativă, de o echipă, este vorba de Gaz Metan Mediaş, team pe care l-a pregătit doar 15 etape. Lasată la greu, după şase ani, de către Cristi Pustai, corabia medieşeană a fost redresată din mers de cel supranumit SMURD-ul, echipa-fanion de pe Târnava Mare ajungând de a -9 în clasamentul adevărului, la -5. Adică un +4 care raportat la nivelul întregului sezon ar fi însemnat o clasare finală pe locurile 4-5. Scârbit până peste cap de ceea ce se întâmplă în fotbalul românesc, pe fondul crizei financiare, totul culminând cu momentele incredibile de la Ploieşti, Mulţescu vrea să spună adio fotbalului dâmboviţean, optând - se pare - pentru unul din lumea a treia, însă mult mai bine recompensat. După câte se pare, Mediaşul fotbalistic va rămâne pentru a doua oară în 2013, fără antrenor principal, iar suporterii aşteaptă deja cu înfrigurare desemnarea unui nou tehnician. E dificil de anticipat dacă preşedintele Ioan Horoba va opta din nou pentru experienţă sau va alege să facă experimente. În primul caz ar însemna să-l înregimenteze pe Petre Grigoraş, care tocmai şi-a anunţat demisia de la Oţelul Galaţi, în cel de-al doilea va alege între actualul secund Dan Matei şi Edi Iordănescu. Personal aş agrea mai mult soluţia autohtonă decât pe fiul fostului selecţioner Anghel iordănescu, pe care doar Gigi Becali sau Adrian Porumboiu îl cred mare antrenor, însă acesta nu a fost capabil să promoveze în liga a II-a, în calitate de manager general, pe Fortuna Brazi, care a fost depăşită în clasament de Unirea Tărlungeni!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu