NICUŞOR ŞI TALISMANUL VISELOR SALE

Pe Nicușor l-am cunoscut chiar de Sf. Nicolae, într-un moment de restriște din viața lui. Pirpiriul din fața mea, cu ochii ca două safire și cu un zâmbet trist în colțul gurii era norocosul care scăpase ca prin minune din mașina părinților săi, făcută zob de un șofer iresponsabil, grăbit parcă să fie călăul unei familii fericite. Când am intrat în rezerva ATI a spitalului, pentru a afla de la singurul supraviețuitor "filmul" dramei care curmase două vieți, spre a o prezenta cititorilor, am fost frapat de faptul că micuțul mi s-a adresat pe nume: "Pe tine te știu, te-am văzut la televizor, mereu ai fost preferatul meu și al părinților mei. Du-mă la ei şi-ţi vor confirma că nu te mint absolut deloc". Cuvintele lui mi-au cutremurat întreaga ființă. Oare îi puteam eu spune că mama și tatăl lui îi zâmbesc acum din ceruri? După o săptămână, Nicușor a fost externat și l-am dus acasă la mine. I-am spus că părinții lui au trebuit să se întoarcă la Roma, acolo unde munceau de câțiva ani. Primul lucru care i-a atras atenția în noua sa locuință, a fost fântâna (foto) care clipocea în holul de la intrarea în sufragerie. "Seamănă puțin cu Fontana di Trevi, unde mama și tata au aruncat de curând câte o monedă. De aceea au trebuit să se reîntoarcă la Roma. E una dintre acele fântâni arteziene făcătoare de minuni?", mă abordează cu naivitatea caracteristică oricărui puști. "Bineînțeles, pune-ți o dorință și aceasta se va împlini", am intrat eu imediat în jocul lui. I-am comandat pizza care-i plăcea la nebunie și i-am pregătit patul pentru somn. "Vreau să mă lași puțin singur, simt nevoia să stau aici pe una dintre cele mai minunate scări interioare pe care le-am văzut în viaţa mea, numai eu cu fântâna și cu dorințele mele. Am să vin apoi la culcare". Mi-am mai făcut puţin de lucru cu autoturismul introdus în garaj, însă la revenirea mea în casă, Nicușor dormea buștean cu capul pe mâna stângă, lângă ghizdurile fântânii. Când am vrut să-l așez pe pat, a făcut ochii mari. Mi-a întins o monedă, pe care o ținuse strâns în căușul palmei și mi-a spus: "Bănuțul mi l-a dat mama, care tocmai a fost aici. Ea m-a mângâiat pe creștet și mi-a zis că am ajuns într-o casă de om bun, la îngerul meu păzitor. Iar fântâna de aici e chiar ea, cu cosițele, cu râsul său cristalin dar cu ochii înecați în lacrimi". Nicușor înțelesese în cele din urmă că locul său va fi mereu aici, alături de fântâna care devenise deja talismanul vieții și al viselor sale!