joi, 30 mai 2013

CU COLŢII ŞI...COLŢESCU SPRE EUROPA!

Pentru Gaz Metan Mediaş, cortina a căzut miercuri seara cu foarte mult zgomot. El a fost iscat de jucătorii petrolişti care au tras cu dinţii - la propiu şi la figurat - pentru un rezultat care să le permită (după 18 ani) să joace din nou în cupele europene, respectiv în preliminariile Europa League. Până la urmă partida dintre "lupii galbeni" şi "lupii negri" s-a încheiat la egalitate, 1-1, o contribuţie majoră la conturarea rezultatului final având-o "şacalul" craiovean Sebastian Colţescu. Efectiv se poate spune că Petrolul Ploieşti a ajuns în Europa cu colţii şi...Colţescu. Petroliştii au început mai bine partida, având nu mai puţin de trei bare la şuturile lui Bokila şi Mojica. Oaspeţii s-au apărat însă cu exactitate, iar pe contraatac Vitinho a profitat de gafa uriaşă a lui Manasse din min. 43 şi a punctat pe lângă Bornescu, pentru 0-1. Repriza secundă a fost una fără egal în analele fotbalului din România, arbitrul oltean supranumit "sinucigaşul" după tentativa de suicid avută în urmă cu câţiva ani dictând 6 eliminări (două pentru gazde şi patru pentru oaspeţi). În min. 65 Bawab, controlat serios la picioare de Alves - care de altfel a şi fost primul eliminat de pe teren - s-a prăbuşit la mijlocul terenului. Goal-keeperul petrolist Bornescu într-un exces de furie vecină cu canibalismul a venit să-l ridice de jos, moment în care l-a şi muşcat de umăr pe iordanian (foto). Bawab a ripostat, astfel că amândoi jucătorii au fost eliminaţi. Meciul a fost întrerupt circa 6 minute, pentru că, imediat s-a iscat o bătaie generală. Colţescu şi-a dat din nou în petec la finalul partidei când, în cele 11 minute de prelungiri dictate a eliminat nu mai puţin de trei jucători medieşeni (Todea, Zaharia şi Muth), pentru faulturi de joc. Bomboana de pe colivă a pus-o Colţescu la ultima fază a meciului când a dictat penalty pentru gazde, transformat de Hamza. Chiar dacă e posibil ca jucătorii medieşenii, aparent fără nicio motivaţie, să fi "tras" pentru fostul lor antrenor Pustai, pentru ca echipa acestuia, Pandurii Tg. Jiu, să devină vicecampioană, ceea ce s-a întâmplat miercuri seara la Ploieşti reprezintă o pată neagră pentru fotbalul şi arbitrajul din România. Tocmai din acest motiv, antrenorul gaziştilor Gheorghe Mulţescu a anunţat după ce a spus că-şi "numără morţii şi răniţii" că nu mai doreşte să pregătească nicio echipă din ţara noastră.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu