sâmbătă, 26 noiembrie 2011
QUOD ERAT DEMONSTRANDUM LA MEDIAS BLOG AWARDS 2011
Pe lângă faptul că am oricând "capacitatea" de a spune adevărul verde în față, se pare că, de curând, mi-am mai descoprit încă una - aceea de premoniție. Ultima previziune, legată de rezultatele celei de-a treia ediție a Medias Blog Awards, s-a dovedit a fi conform anticipărilor, cu alte cuvinte adică: QUOD ERAT DEMONSTRANDUM! Vineri seara am "căzut" din nou pe locul al doilea, pentru că, an de an primul loc este rezervat celui care își face publicitate la colț de stradă și, în plus, oportunist până în pânzele albe, știe cum să-și apropie "jurații". Eu n-am realizat nici interviuri și nici emisiuni cu vreun "chinez" pentru a-i câștiga bunăvoința. Pentru mine însă nu contează câtuși de puțin acel petec de hârtie care să certifice ceva ce știu toți cei care accesează blogul de față (peste 600 de vizitatori zilnic, respectiv de peste trei ori mai mult decât primul loc și aproape 100 de fani!). Tututor cititorilor fideli vreau să le transmit că aici vor găsi în continuare subiecte tabu, dar și știri pozitive doar în măsura în care evenimentele mediatizate sunt cu un mare impact la public. Oricum e ultima participare la această competiție în care câștigătorii sunt cunoscuți dinainte, o dovadă în plus în sprijinul celor afirmate reprezentând-o faptul că aveam cunoștință despre ierrarhia finală a pseudoconcursului cu 24 de ore înainte de gala finală (pe care am ales să o boicotez), motiv pentru care am și scos din sidebar bannerul dedicat. Oricum în plan local niciun premiu, diplomă sau distincție n-ar fi putut egala prestigiul de care se bucură "Adevărul verde în față" în ochii vizitatorilor precum și ai reprezentanților municipalității. Practic, nu a existat niciun eveniment important din anul 2011 la care blogul de față să nu fi fost cooptat în grupul select al partenerilor media!!!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu