luni, 13 septembrie 2010
GAZISTUL PARVULESCU BATUT DE JANDARMI: "UNEORI FOTBALUL CHIAR E O JUNGLA"
Mijlocaşul echipei Gaz Metan Mediaş, Paul Pârvulescu, agresat de jandarmi, în tunelul spre vestiar, după partida cu FCM Tg. Mureş, la câteva zeci de secunde după eliminarea sa, în urma unei altercaţii cu Ciprian Vasilache, ne-a declarat luni în exclusivitate că “pur şi simplu nu-mi puteam imagina că astfel de lucruri se pot petrece în zilele noastre şi mai ales pe un stadion. Fotbalul chiar e o junglă, uneori. Sper să fie luate măsurile care se impun pentru echipa organizatoare, FCM Tg. Mureş, pentru ca astfel de incidente să nu se mai repete. În ceea ce mă priveşte nu intenţionez să fac alte demersuri, în afara celor oficiale pe care le va face clubul Gaz Metan Mediaş. Pot ierta dar nu pot uita faptul că un om de ordine m-a bruscat, dându-mi o pereche de palme şi trăgându-mă apoi de cap. Ba chiar a încercat să ma lovească şi cu picioarele însă am reuşit să mă feresc la timp”, ne-a mai spus fotbalistul în vârstă de 22 ani. Legat de acest incident, se pare fără precedent pe un teren de fotbal, Ioan Horoba, directorul general al clubului Gaz Metan Mediaş a precizat că va face memoriu către Ligă şi va cere suspendarea drastică a celor de la FCM Tg. Mureş.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu