vineri, 10 septembrie 2010
ANA-MARIA SOCACIU TANJESTE DUPA UN NOU IUBIT
Ana-Maria, fiica secretă din Sibiu a cunoscutului folkist Victor Socaciu, provenind dintr-o aventură de tinereţe a cantautorului, în prezent deputat PSD în Parlamentul României, continuă să atragă atenţia mass-media. Asta, după ce cu aproape o lună în urmă, presa a descoperit-o pozând în ţinute sexy pe un site de socializare. După ce, în cursul acestei săptămâni a avut parte de trei zile de distracţie, timp în care şi-a sărbătorit împlinirea a 23 de ani (în 6 septembrie) precum şi cele două onomastici (Sfânta Maria în 8 septembrie şi Sfânta Ana în 9 septembrie, nume de botez pe care îl poartă şi mama sa), Ana-Maria Socaciu, absolventă a Facultăţii de Teologie Ortodoxă, a admis, în afârşit că este o fire timidă, introvertită, pe care despărţirea de iubit a bulversat-o înde-ajuns de mult. Ea a recunoscut că a avut o relaţie cu un fost coleg de liceu, Cristi, absolvent de medicină, care s-a încheiat atunci când “îi era lumea mai dragă”. De atunci, de circa doi ani, a devenit o însingurată, refuzând în mod deliberat petrecerile şi ieşirile în oraş. Susţine că are nevoie din nou de o relaţie stabilă care să o readucă pe linia de plutire, motiv pentru care şi-a postat sute de fotografii pe respectivul site de socializare. Totul în speranţa, declarată, că îşi va afla “jumătatea” pe Internet. "Printul meu" este de altfel poezia pe care ea o dedica multasteptatului iubit...virtual. “Am decis, de la bun inceput, să-mi tratez decepţiile călătorind extrem de mult şi de obicei singură. Am văzut Sfântul mormânt, Taj Mahal-ul şi alte minunăţii ale lumii”, declară Ana-Maria Socaciu. Cele trei zile speciale din viaţa sa le-a sărbătorit ca un copil, alături de alţi copii, rude îndepărtate din Maramureş. Acolo a tăiat tortul cu “maceta”, a băut vin şi şi-a “decorat” faţa cu frişcă, spre amuzamentul general.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu