vineri, 7 februarie 2014

TESTE GRATUITE DE BIOREZONANŢĂ, PENTRU CLIENŢII FARMACIEI "ALEXFARM" DIN MEDIAŞ

Marin Trifa (foto), proprietarul farmaciilor "Alexfarm", care fiinţează la Mediaş, Brateiu şi Micăsasa, a lansat o nouă provocare pentru clienţii săi. Recunoscut pentru prepararea după reţete proprii a unor pomezi de-a dreptul miraculoase, naturiste, dar şi pentru sistemul exclusivist de acordare - cu plata în rate - a medicamentelor prescrise pacienţilor respectivei reţele de farmacii, Marin Trifa, licenţiat în medicină, a decis să-şi răsplătească clienţii fideli prin acordarea de consultaţii medicale non-invazive. Este vorba despre testele de biorezonanţă, un sistem modern de scanare completă a organismului, în baza cărora pot fi puse diagnostice preliminare. Rapoartele obţinute în urma unei astfel de scanării, sunt extrem de complexe, indicând atât valorile măsurate, comparativ cu cele normale, cât şi recomandări şi soluţii de tratament, înaintea prezentării pacienţilor la un medic specialist!!!!
Respectivul cabinet din cartierul Gura Câmpului, va fi închiriat de către medicul de familie Daniel Cichi, cel care în urma colaborării cu organizaţia locală a PSD Mediaş va efectua timp de o săptămână, pe baza unor cupoane, astfel de teste gratuite de biorezonanţă, pentru locuitorii municipiului de pe Târnava Mare. Iată mai jos un interviu precum şi o demonstaţie în exclusivitate pentru "Adevărul verde în faţă" a farmacistului Marin Trifa.

6 comentarii:

  1. lumea se misca si alti se piaptana . sint fapte pe raza de 100 metri si stai in ceata .

    RăspundețiȘtergere
  2. Am urmarit cu stupoare acest interviu si ma declar dezgustat de informatiile complet eronate pe care le pronunta acest '' medic'' care nici macar nu stapaneste gramatica limbii romane, facand mari dezacorduri; plus ca indrazneste in necunostinta de cauza sa compare examinarea RMN cu biorezonanta( escrocherie mare)
    Dragi cititori, in calitate de medic, va asigur ca examinarea RMN nu este o examinare iradianta, avand ca principiu un camp electromagnetic si nicidecum radiatii ca in radiologia clasica.
    In concluzie, inainte de a va efectua o asa-zisa BIOREZONANTA(escrocherie) sa va puneti intrebarea : De ce o asa aparatura nu exista in nici un spital din lume si nu este folosita de marile universitati ale lumii, daca ea poate aduce informatii despre starea pacientului?
    De ce exista specialitati medicale dedicate pentru fiecare aparat si sistem al corpului uman? (cardiologie, neurologie, radiologie, gastroenterologie- fiecare cu aparatura dedicata ce se regaseste in toata lumea)

    Raspunsul este ca medicul nostru din reportaj, vrea sa revolutioneze medicina cu un laptop si o sonda chinezeasca :))
    Multa sanatate va doresc :))

    RăspundețiȘtergere
  3. Chiar daca sunt "anonim", sunt din Medias, si am intrat doar sa spun ca tocmai m-am intors de la programarea de biorezonanta.

    Am intrat, mi-a cerut numele, prenumele, inaltimea si greutatea, mi-a dat o sonda in mana, am simtit ceva vibrand in ea cand si cand, avea doua monitoare, clonate, am putut sa vad exact ce vede si dansa, e drept ceva animatii cat sa nu "stea ecranul degeaba", niste grafice si contoare, nimic sofisticat si, dupa aproximativ 1 minut, am avut raportul, raport care mi-a gasit cele doua suspiciuni ale mele (nu dau detalii) plus alte cateva minore.

    In tot timpul asta, singurele intrebari puse au fost daca sunt in tratament (nu sunt) si de ce fac testul (am zis ca "doar sa-l fac", n-am vrut sa zic nimic). Dupa aia mi-a aratat toate rezultatele, pe rand, fara sa sara vreunul si-am putut sa vad patru coloane: numele testului si/sau organul vizat, valorile recomandate, valorile citite si un soi de calificativ (am putut vedea la mine "normal", "usor anormal" si "moderat anormal"). Pentru "normal" nu au fost detalii, dar pentru fiecare "moderat anormal" mi s-au explicat posibilele cauze, iar pentru "usor anormal" mi s-a spus ca sunt doar cu putin peste nivelul normal, ca testul are si el tolerantele lui si ca nu ar trebui sa-mi fac griji. Ceea ce suna nu numai foarte logic dar si uman. Am primit, totusi, explicatii, chiar si la cerere, pe fata, neascuns. Mi s-au propus niste medicamente, am zis ca nu le iau acum (dar am intrebat cat costa si mi s-a raspuns, candid) si ca _ar fi bine_ sa ma mai programez o data peste o luna (+/-) ca sa vad cum evoluez.

    Testul a fost gratuit, singura conditie fiind un card de fidelitate (si el gratuit). Parerea mea e ca merita. In caz ca vreau control "de urgenta", ma costa 15 lei, daca nu, trebuie sa astept data la care e facuta programarea.

    M-am dus acolo sceptic si am iesit neutru. Eram pregatit sa fac si scandal daca miroseam sarlatanie. Mesajul transmis e ca, in loc sa ne grabim sa aratam cu degetul din cauza mass-media sau ca cineva a protestat prea vehement odata, mai bine ne-am convinge pe piele proprie. Nu stiu cat de reale sunt rezultatele, dar o sa ma conving dupa cel de-al doilea test. Oricum ar fi, de doua rezultate sunt sigur pentru ca sunt mai demult la mine.

    O zi buna, tuturor.

    RăspundețiȘtergere
  4. Ioi ce-am râs. Oare omul ăsta și-a făcut și lui testul cu pricina? Sau la cap nu funcționează? Pentru amuzament, îl puteți vota drept Medieșanul anului. Da, așa de rău a ajuns Mediașul. http://novatv.ro/2016/01/medieseanul-anului-2015-a-inceput-votul/

    RăspundețiȘtergere