joi, 10 februarie 2011

TREI ZILE ŞI TREI NOPŢI DE DISTRACŢIE LA HOTELUL DE GHEAŢĂ DE LA BÎLEA LAC



Multă bere, distracţie la cote maxime, muzică pentru toate gusturile, atmosferă incendiară şi foarte multă gheaţă, iată ingredientele principalele ale acestui sfârşit de săptămână de la Hotelul de Gheaţă- Bâlea Lac. Toate aceste elemente şi încă multe altele, sunt pregătite de responsabilii Proiectului de Marketing Turistic „Hotel of Ice- Bâlea Lac” pentru organizarea celei mai mari petreceri din acest sezon la binecunoscutul hotel din Masivul Făgăraş. Evenimentul este organizat în cinstea celui mai important sponsor şi colaborator al acestui proiect, unul dintre cei mai mari producători de bere de la noi din ţară. Având în vedere „antecedentele” înregistrate în sezoanele anterioare (petrecerea „Ciuc Premium- Hotelul de Gheaţă” a fost, de fiecare dată un eveniment marcant al sezonului), este de aşteptat ca turiştii să-şi petreacă zilele sfârşitului de săptămână la peste 2000 de metri altitudine, unde vor avea parte de surprize din cele mai plăcute şi de multă voie bună. Pe lângă distracţie, muzică, dans şi evenimente dintre cele mai trăsnite, în cele trei zile ale acţiunii participanţii se pot relaxa efectuând plimbări prin împrejurimi, pot vizita Biserica de Gheaţă, îşi pot testa cunoştinţele de patinatori sau schiori, iar iubitorii de adrenalină au posibilitatea de a face plimbări cu snowmobilul.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu