vineri, 4 februarie 2011

NU VOR SĂ RENUNŢE LA DENUMIREA ENGLEZEASCĂ A HOTELULUI DE GHEAŢĂ DE LA BÎLEA LAC


Directorul Hotelului de Gheaţă de la Bâlea Lac, Leo Klingeis, a angajat avocaţi pentru a contesta în instanţă înregistrarea mărcii „Ice Hotel" de către o firmă din Suedia. Acesta speră că va putea reveni la denumirea „Ice Hotel Bâlea Lac". Klingeis a declarat, vineri, că avocaţii pe care i-au contactat au verificat înregistrarea denumirii de „Ice Hotel" făcută de către suedezi şi au constatat că există posibilitatea ca aceasta să fie contestată cu şanse mari de câştig. „Am angajat deja avocaţi care se ocupă de problema denumirii. Aceştia lucrează la redactarea actelor, iar contestaţia la înregistrarea denumirii „Ice Hotel" de către o firmă din Suedia va fi depusă la Tribunalul Bucureşti. Avem speranţe foarte mari că vom câştiga pentru că denumirea pe care au înregistrat-o suedezii este cu litere mici şi scris legat - icehotel - pentru că cele două componente sunt cuvinte uzuale şi nu cred că puteau fi înregistrate" a declarat managerul Hotelului de Gheaţă de la Bâlea Lac. Potrivit acestuia, reprezentanţii firmei din Suedia ar fi putut înregistra, eventual, denumirea de „Ice Hotel" însoţită de numele unei zone, a ţării sau a unei localităţi, dar nicidecum două cuvinte care, în limba engleză, înseamnă „hotel" şi „gheaţă". Organizatorii Ice Hotel de la Bâlea Lac au fost somaţi, la începutul acestui an, de către o firmă din Suedia să schimbe denumirea obiectivului turistic, pe motiv că este marcă înregistrată de ei.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu