joi, 24 februarie 2011

ERIC, ACCIDENTAT, NU VA MAI PUTEA FI “CĂLĂUL” TIMIŞOAREI


După două luni şi jumătate de vacanţă, fotbalul “adevărat” revine în atenţia iubitorilor de sport din România, vineri fiind programată cea de-a doua etapă a returului din Liga I. Gaziştii vor întâlni sâmbătă, de la ora 19 o echipă în faţa căreia nu a pierdut niciodată în deplasare, “Poli” Timişoara. Din păcate, “călăul” echipei de pe Bega, brazilianul Eric de Oliveira Pereira (omul care a marcat cinci goluri bănaţenilor în cele cinci întâlniri de la revenirea “alb-negrilor” pe prima scenă fotbalistică a ţării) nu va putea evolua în confruntarea din etapa a XIX-a. Cel mai bun “stranier” din 2010, a fost diagnosticat cu o ruptură musculară si va sta pe tuşă câteva etape, absenţi fiind de asemenea Alex Muntean, Romulus Miclea şi Alin Liţu, dar şi portarul Milos Buchta, operat recent. Cu toate aceste indisponibilităţi, Cristi Pustai, antrenorul gaziştilor a declarat joi după amiază, în cadrul conferinţei de presă că “sperăm că iarna nu ne-a dereglat şi că, în deplasare vom presta acelaşi joc grupat, cu siguranţă cât mai mare în apărare şi foarte periculoşi pe contraatac. Partida va fi însă una foarte grea, adversarii noştri având sanse reale la câştigarea campionatului. Eu cred că Gaz Metan a fost şi va rămâne o echipă care poate pune probleme pe orice teren”, a mai spus tehnicianul medieşenilor. Prezent şi el la conferinţa de presă, “căpitanul” Cristi Todea, arădeanul crescut în “spiritul anti-Poli” a susţinut că “fiind primul meci din retur, ne dorim să debutăm cu dreptul, chiar dacă intâlnim o echipă foarte bună. Noi însă am dovedit şi în turul campionatului că ne putem bate de la egal la egal cu orice formaţie din Liga I. Nu discut despre atmosfera de la echipă acum, pentru că eu sper ca ea să fie foarte bună după meciul de la Timişoara”. Altfel, în legătură cu iordanianul Bawab, ultima achiziţie făcută de Gaz Metan Mediaş, antrenorul Pustai a declarat că “este un jucător tehnic care poate evolua cu succes în atac, dar şi pe benzi. Sper ca în curând să nu mai fie un anonim în fotbalul românesc şi să explodeze aşa cum s-a întâmplat cu Akaki şi Trtovac”.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu