luni, 21 februarie 2011
MEDIAŞUL VA AVEA UN FESTIVAL EUROPEAN DE FILM
Aflat în turneu electoral în Ardeal, în calitate de candidat la preşedinţia UDMR la viitorul congres al respectivei formaţiuni politice, ministrul Culturii Kelemen Hunor a făcut, luni dimineaţă, o escală şi la Mediaş. Cu acest prilej, demnitarul a anunţat, în cadrul unei conferinţe de presă, că va sprijini logistic şi financiar organizarea, în municipiul de pe Târnava Mare, în toamna acestui an, a unui festival european de film. Astfel, proiectul pregătit de municipalitate împreună cu Radu Gabrea (care fi directorul festivalului), cunoscutul regizor ce a filmat la Mediaş “Cocoşul decapitat”, va primi “undă verde” din partea ministerului de resort. Potrivit primarului Teodor Neamţu “va fi un Festival al Europei Centrale, cu prezentarea celor mai bune producţii, premiate în ţările respective, ce se va derula pe parcursul a câteva zile, probabil la finele lunii august”.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu