sâmbătă, 25 mai 2013

REMIZA CU RAPID A DUS LA RATAREA OBIECTIVULUI DE CĂTRE GAZIŞTI

Gaz Metan Mediaş n-a reuşit decât un rezultat de egalitate (scor 1-1) la ultima "reprezentaţie" în faţa propriilor suporteri, din actualul campionat, în compania unei echipe de tradiţie a fotbalului românesc (Rapid Bucureşti), dar care va lua drumul eşalonului secund din cauza neprimirii licenţei. Cu şapte puncte pierdute pe teren propriu în "era Mulţescu", medieşenii vor încheia sezonul pe o poziţie de la mijlocul clasamentului şi nicidecum pe locul 7, care le-ar fi adus tuturor bani mai mulţi din drepturile de televizare, în speţă prime de obiectiv. Vineri seara, Mediaşul fotbalistic a avut parte în sfârşit de suporteri adevăraţi. Au fost însă cei ai echipei adverse, care au umplut peluza inclusiv de petarde şi fumigene ce au învăluit stadionul într-un fum gros (foto). Marian Rada, antrenorul giuleştenilor a explicat, la conferinţa de presă, încrâncenarea elevilor săi prin aceea că au dorit să respecte competiţia şi pe ei însăşi, ca jucători, nefăcând concesii niciunui adversar. Una peste alta, "SMURD"-ul i-a salvat pe gazişti de la retrogradare, însă n-a prea rupt gura târgului, obţinând cu numai un punct mai mult decât predecesorul său, Cristi Pustai. Plecarea acestuia de la Mediaş - vehiculată de mai multe luni - nu va fi, aşadar, chiar o pierdere insurmontabilă! Iată mai jos golul egalizator marcat de Nicandro Breeveld la sfârşitul primei reprize, precum şi declaraţiile celor doi tehnicieni.

Un comentariu: