luni, 12 noiembrie 2012
NOTARI PUBLICI SIBIENI ACUZAȚI DE CĂMĂTĂRIE ȘI SPĂLARE DE BANI
Potrivit unui comunicat al IPJ Sibiu, redat integral în cele ce urmează, "luni dimineaţă, poliţişti din cadrul B.C.C.O. Alba-Iulia şi procurori D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Alba-Iulia, beneficiind de sprijinul de specialitate al ofiţerilor Direcţiei Operaţiuni Speciale – I.G.P.R., au efectuat 19 perchiziţii domiciliare în judeţul Sibiu. Au fost vizaţi 17 suspecţi, membri ai unei grupări infracţionale specializată în înşelăciune şi cămătărie, ori persoane care au sprijinit activităţile infracţionale ale grupării. La acţiune au participat şi poliţişti din cadrul I.P.J. Sibiu, D.P.I.R. Sibiu şi D.P.I.R. Alba. În fapt, din investigaţiile efectuate de poliţişti a reieşit că, perioada anilor 2008- 2012, pe raza judeţului Sibiu, suspecţii Constantin C., Dumitru D., Daniel I. şi Bogdan J. au constituit un grup infracţional organizat, la care au aderat şi alte persoane între care notarii publici Simon Bexa și Răzvan Mărginean. Scopul grupului era acordarea de împrumuturi cu camătă şi majorarea, ulterior, în mod nejustificat, a dobânzilor stabilite iniţial, finalitatea acestui fapt fiind deposedarea persoanelor care au împrumutat bani, de bunurile mobile şi imobile aflate în proprietatea acestora sau a unor rude apropiate. În perioada menţionată, zeci de persoane (părţi vătămate) au apelat la aceştia pentru împrumutul unor sume de bani, de regulă în valută, pentru care suspecţii impuneau în mod obligatoriu o dobândă între 10% - 50 % saptămânal sau lunar, precum şi constituirea unor garanţii imobiliare. Totodată, din investigaţii a reieşit că suspecţii nu acordau niciodată banii trecuţi în contract şi reţineau la împrumuturile mai mari sume de 5.000 - 10.000 de euro, cu titlu de garanţie pentru plata dobânzii. Dobânzile erau majorate ulterior de suspecţi, astfel că valoarea acestora şi sumele împrumutate ajungeau la cifre uriaşe, iar părţile vătămate, aflate în imposibilitatea de a plăti, pierdeau bunurilor gajate. Pentru recuperarea banilor, membrii grupului recurgeau la ameninţări, acte de violenţă şi şantaj asupra părţilor vătămate sau a membrilor familiilor acestora. Până în prezent au fost identificate şi audiate 15 părţi vătămate. Prejudiciul stabilit până în prezent depăşeşte 1.000.000 de euro. 30 de persoane au fost conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Alba – Iulia în vederea audierii şi luării măsurilor legale. Membrii grupării sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire, aderare, sprijinire a unui grup infractional organizat în scopul comiterii infracţiunilor cu violenţă (şantaj, lipsire de libertate în mod ilegal, vătămare corporală, loviri şi alte violenţe), înşelaciune şi activităţi de cămătărie". Iată în final și filmul capturării suspecților, pus la dispoziția mass-media de către reprezentanții Poliției Române.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
si militia ce a facut pina acum .
RăspundețiȘtergereSunt usor de depistat.
RăspundețiȘtergereIn Oradea sunt catva bine cunoscuti. O scanteie si ,,miau,, oamenii luii Ponta, Nastase, Iliescu,...
Sunt camatari si in Universitate, prieteni de a lui Maghiar rectorul, profesori Ovi Popoviciu, Rimer Romi alt camatar invarte banii avocatilor, flasuri, CF-uri,...
Se laudau fara retineri cum calcau pe unii amariti in picioare si cat rau pot face cu ajutorul notarilor avocatilor, judecatorilor,...iar acum stau de ,,6,, ca nu stiu daca mai scapa.
Urmeaza controalele pe ei in curand si sechestru pe multe apartamente, multe spatii, multe case,...
Ii bine ca vin si vor mai veni legi daca scapam de socialsiti din guvernare.