marți, 31 iulie 2012

TEODOR NEAMȚU: "NU AM NICIUN DOSAR PENAL PENTRU FRAUDĂ ELECTORALĂ!"

Primarul municipiului de pe Târnava Mare, Teodor Neamțu, acuzat că ar fi făcut propagandă electorală în ziua referendumului, îndemnându-i pe medieșeni, în incinta pieței agroalimentare, să boicoteze scrutinul pentru demiterea președintelui, a luat marți, pentru prima oară, poziție, față de respectivele acuzații. "Totul nu a fost altceva decât o înscenare, ori poate o diversiune. Nu sunt în politică de ieri, de azi, încât să mă expun într-un asemenea mod. Duminică nici măcar nu am intrat în piața agroalimentară, pentru că, în cea mai mare parte, ziua de duminică am petrecut-o în sediul PDL. Am fost stupefiat să aflu de acea sesizare telefonică. De atunci lucrurile au luat o amploare nebănuită, unii m-au și dat arestat, nu doar cu dosar penal pentru fraudă electorală, însă pe toți aceștia trebuie să-i dezamăgesc. Nu am fost chemat nici măcar la vreo audiere. De altfel, într-o zi sau două voi convoca o conferință de presă pentru a face lumină definitivă în acest caz", a declarat în exclusivitate pentru "Adevărul verde în față", edilul-șef al Mediașului.

Un comentariu: