duminică, 1 iulie 2012
IATĂ CUM POATE FI RETEZAT UN STÂLP CU...MERCEDES-UL!
Un tânăr din Mediaș, în vârstă de 23 de ani, s-a simțit pe cai mari sâmbătă seara după ce s-a cinstit, ore bune, în compania câtorva prieteni, pe o terasă din localitate. Profitând de faptul că la un moment dat, unul dintre amicii săi de pahar se retrăsese pentru a-și satisface necesitățile fiziologice și, imprudent, lăsase cheile limuzinei (un Mercedes) pe masă, chefliul le-a luat și a pornit în trombă într-o plimbare nocturnă prin oraș. N-a parcurs însă decât câțiva kilometri pentru că, lipsit de experiență (nu poseda permis de conducere!) si cu aburii alcoolului sub nas, n-a putut struni zecii de cai-putere ai limuzinei. Mai întâi a făcut praf o bariera de acces, după care a izbit frontal un stâlp al rețelei de troleibuz din cartierul Gura Câmpului (strada Nucului), pe care, efectiv, l-a retezat. Câteva ore bune, locuitorii din cartier au rămas și fără programele TV preferate, întrucat o dată cu stâlpul a fost distrusă și fibra optică ce permitea recepționarea canalelor operatorului de cablu. Tânărul teribilist s-a ales cu răni destul de grave, cu dosar penal, dar și cu câteva mii de lei mai puțin în buzunare, reprezentând contravaloarea distrugerilor.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu