vineri, 1 iunie 2012

EXCLUSIVITATE - MINISTRUL CHIȚOIU: "I-AM TRANSMIS DIRECTORULUI DE LA TRANSGAZ SĂ-ȘI SCRIE DEMISIA PÂNĂ AJUNG LA MEDIAȘ, SAU VA FI DESTITUIT"

Fostul și actualul ministru al Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, Varujan Vosganian, respectiv Daniel Chițoiu au criticat, vineri seara, la Mediaș, în termeni extremi de duri implicarea SNTGN Transgaz SA Mediaș în campania electorală pentru alegerile locale a deputatului independent Gheorghe Roman. Sponsorizările acordate "Micului samurai", dar mai ales închirierea stadionului deținut de respectiva companie gaziferă pentru un spectacol de 4 ore, i-au fost fatale directorului general Florin Cosma care astăzi și-a prezentat demisia din funcție.
În exclusivitate pentru "Adevărul verde în față", la doar câteva minute după sosirea sa în municipiul de pe Târnava Mare, Daniel Chițoiu a declarat că "i-am transmis directorului-general de la Transgaz să-și scrie demisia până când voi ajunge la Mediaș, în caz contrat va fi destituit din funcție. Oricum nu a fost un șef care să performeze pe post, altfel compania respectivă, ca de altfel și Romgaz-ul trebuiau să înregistreze profituri duble sau chiar triple. Din aceleași motive și directorul Romgaz va fi înlocuit din funcție, în cursul săptămânii viitoare". Varujan Vosganian a reluat "teza" potrivit căruia "Mediașul a fost și va rămâne capitala gazului metan, însă e necesar să fie corectate greșelile care s-au făcut de către guvernarea anterioară".

Un comentariu:

  1. Nu este suficienta demisia ...trebuie cercetat penal , sa raspunda ptr finantare campaniei electorale a mincinosuluisi, escrocului de Roman !

    RăspundețiȘtergere