vineri, 29 iunie 2012

ARE CAR CU BOI ȘI VREA SĂ CONDUCĂ MEDIAȘUL!

Pe Mircea Simion Vescan, căci el este omul de afaceri medieșean care deține un "car cu boi" (e vorba de celebrul tablou pictat de Nicolae Grigorescu și achiziționat, în cadrul unei licitații publice, de către proprietarul SC Armax-Gaz SA, în schimbul a 155.000 de euro) l-am cunoscut personal, pentru prima oară, cu vreo nouă-zece ani în urmă. Pe atunci eram corespondent la ziarul Libertatea și-i propusesem acestuia, realizarea unui interviu. Omul se afla pe val, după ce reușise să scape de faliment firma care, ulterior, avea să-l propulseze în rândul celor mai bogați 300 de români. Articolul a fost realizat în trei zile consecutive (din cauza agendei foarte încărcate a patronului) timp în care am asistat - în biroul acestuia - la un act de caritate (o donație de cinci milioane de lei vechi făcute aparținătorilor legali ai unui copil aflat în suferință). Ceea ce m-a frapat a fost însă faptul că, pentru a-și duce la îndeplinire gestul caritabil a fost nevoie de acordul soției acestuia, Călinița, care s-a lăsat foarte greu convinsă să întocmească contractul de sponsorizare pe numele celui năpăstuit întrucât firma se afla încă pe pierderi. Câteva zile mai târziu am aflat de la colegii săi de partid (pe atunci era social-democrat cu acte în regulă) că de fapt Mircea Simion Vescan era condus (ca de altfel toate afacerile familiei) de către soția acestuia, Călinița (foto). Nu-i mai puțin adevărat că omul a recunoscut acest lucru, cu franchețe, în cercurile restrânse de prieteni, ori de câte ori s-a ivit ocazia. Timpul a trecut și afacerile familiei (derulate în cea mai mare parte prin intermediul unor contracte cu statul, în special cu Romgaz și Transgaz) au prosperat cu fiecare zi. Simțindu-se brusc omnipotent, au început să crească și ambițiile omului de afaceri medieșean. Și-a amenajat mai întâi o piață, numită "Onix" (care însă s-a dovedit a fi un eșec...răsunător), după care s-a "răsfățat" cu un centru rezidențial (în fapt un parteneriat public-privat pe amplasamentul halelor industriale deținute în strada Virgil Madgearu) dar rămas de ani de zile doar în stadiul de...machetă! Omul de casă al lui Varujan Vosganian a venit însă și cu surprize pentru medieșeni, atunci când a decis că actualul primar Teodor Neamțu trebuia să plece din fruntea urbei. Pentru acest motiv și-a pus la bătaie banii, spre a-i finanța (parțial) campania electorală a deputatului Gheorghe Roman, pentru alegerile din 10 iunie 2012. A ratat de puțin "ținta", însă nu a abdicat. Chiar în seara dinaintea constituirii Consiliului Local Mediaș și a alegerii viceprimarului, Vescan a pus de o conspirație chiar în sediul primăriei (filmulețul în speță, cu cina cea de taină a unor lideri politici locali ajungând apoi în posesia senatorului PSD Viorel Arcaș), reușind să-și impună omul în funcția de viceprimar, în persoana președintelui PNL, George Stelian Petrescu (care și-a primit din partea colegilor trădați din USL, cognomenul de Gică Petrescu sau...Gică Contra!). Concluzia care se poate desprinde e una cât se poate de simplă: este suficient să ai un car cu boi, pentru a putea conduce...lumea!

3 comentarii:

  1. Smecherul asta a luat Armax-ul prin licitatii contrafacute. Dupa ce a castigat firma la licitatie la al doua licitatie a facut un chef mare si a zis ce-ar fi daca anulam licitatia si sa ajungem la a treia. Zis si facut a doua zi suma cumpararii s-a redus din nou la jumatate. A vandut turnatoria, a dat oamanii afara si din banii obtinuti a cumparat fabrica. A facut multe magarii. Tot orasul stie ca si-a facut piscina cu betonul ce trebuia sa ajunga in alta parte. Apoi a primit info ca ii vine o comisie acasa. A astupat cu pamant cu buldozerele noaptea si a scapat. La condmag imi spunea un sofer de-al lui ca trebuia sa schimbe conductele de gaz pe un tronson mare. Sapa pe aici colo si unde nu era super degradata conducta nu mai schimba. Motorina se vindea, conductele noi la fier vechi si la oameni le dadea liber. Nu mai vorbesc de licitatii sau de bursa de valori. Nu inteleg cum de este in libertate. Petrescu e var din frati cu Calinita.

    RăspundețiȘtergere
  2. exista un caz asemanator in guatemala cu un mare traficant de cartofi si paturi de lana de lama

    RăspundețiȘtergere
  3. A DISTRUS UN ORAS FRUMOS PACAT CA MAI TRAIESTE UNUL CA EL L-AS IMPUSCA PE LOC ,UNDE ESTI TU TEPES DOAMNE CA PUNAND MANA PE EI SA-I IMPARTI IN DOUA CETE DE SMINTITI SI DE MISEI SI IN DOUA TEMNITI LARGI CU DE-A SILA SA-I ADUNI SA DAI FOK LA PUSCARIE SI LA CASA DE NEBUNI

    RăspundețiȘtergere