duminică, 10 iunie 2012

BOMBĂ: "ADEVĂRUL VERDE ÎN FAȚĂ" A AFLAT, ÎN EXCLUSIVITATE, NUMELE VIITORULUI PRIMAR AL MEDIAȘULUI! (CÂȘTIGĂTOR ESTE TEODOR NEAMȚU CU 38.46 %, URMAT DE EUGEN MORARU CU 30.04% ȘI DE GHEORGHE ROMAN CU 27.14%)

Având în vedere faptul că ziarul Rondul de Sibiu la care sunt angajat, este singurul reprezentant al mass-media din județul Sibiu care, cu un număr de 10 studente la sociologie, efectuează la Mediaș, exit-poll-uri la ieșirea de la urne, "Adevărul verde în față" a fost în măsură ca, la orele 19 să afle deja numele viitorului primar al municipiului de pe Târnava Mare. Potrivit patronului trustului de presă, Mircea Ghiorghianu, "datele obținute, până la ora 16, în baza chestionării alegătorilor, după ieșirea lor de la vot, în mai multe secții de votare din toate cartierele orașului, vor fi centralizate, astfel că, în jurul orei 19, vom cunoaște deja podiumul pentru funcția de primar al Mediașului. Din păcate am întâmpinat unele dificultăți în cartierul Moșnei, acolo unde efectiv am fost obstrucționați de către oamenii de ordine și de reprezentanții partidelor politice, împiedecându-ne să ne facem munca în mod profesionist. Nicăieri, în afară de Mediaș, nu am avut parte de un astfel de tratament. Până la ora 19 am introdus peste 800 de chestionare în calculator și pot spune că lupta dintre cei trei candidați este foarte strânsă, diferența dintre ei fiind de 3-4 procente", mi-a mărturisit patronul respectivului trust de presă. Cert este că pseudoindependentul Gheorghe Roman se clasează abia pe poziția a treia, la o diferență de opt procente față de câștigător. Așadar câștigător este primarul în exercițiu Teodor Neamțu cu 38,46%. Consiliul Local a fost adjudecat de USL (45,35%), urmat de PD-L (31.46) și de PP-DD (5,17%). Atenție: Rezultatele finale indică faptul că Teodor Neamțu a câștigat cu 39%, iar pe locul secund s-a clasat deputatul Gheorghe Roman cu 30%.

3 comentarii:

  1. Asteptam cu mare interes ! Va multumim !

    RăspundețiȘtergere
  2. Dai rezultatul exit-poll la ora 21? Sunt tare curios care va fi reactia piticului dupa ce va pierde. Am auzit ca a-nceput sa arunce cu bani (ca pe parcursul intregii campanii de altfel), pentru voturi. Nu-si da seama ca nu face decat sa ne insulte cu aceasta mita?

    RăspundețiȘtergere
  3. Disperarea ,,piticului,, e uriasa !

    RăspundețiȘtergere