luni, 4 iunie 2012

NICIO ZI FĂRĂ ROMAN (38) - AZI GRANDOMANIE ȘI CINISM: DEPUTATUL I-A INVITAT PE COPII ÎN PARC SĂ SE DISTREZE PE BANII LOR!

După ce rezervorul cu bani de la SNTGN Transgaz SA Mediaș din care se "adăpa" deputatul Gheorghe Roman s-a oprit brusc, prin înlăturarea de la conducerea respectivei companii naționale a directorului-general Florin Cosma, "cameleonul" independent s-a văzut în situația de nu mai putea da nimic "moca" medieșenilor. Așa se face că "Micul samurai" și-a luat o porție zdravănă de înjurături, chiar în Duminica Rusaliilor, de la părinții celor mici "convocați", chipurile, de Ziua Internațională a Copilului (care dacă vrea mușchii lui Roman, poate fi sărbătorită și în 3 iunie!) la o petrecere cu...surprize. Într-adevăr surprizele neplăcute au fost pentru părinții acestora care s-au înghesuit în așteptarea revărsării asupra lor a "cornului abundenței". Dar în afara baloanelor personalizate, folosite în întreaga campanie electorală, copiii n-au mai primit absolut nimic. Dacă aceștia au dorit să meargă cu trenulețul ori să se dea pe toboganul gonflabil au trebuit să plătească, fiecare, 10 lei. De asemenea un balon umplut cu (trans)gaz și reprezentând personaje din desenele animate, a costat 15 lei, iar din "cântările" promise au rămas doar...amintirile de la stadion! Personal, mi se pare de o grandomanie și de un cinism grotesc să aduci copiii atât amar de drum (până în parcul Greweln, care, la final, arăta de-a dreptul jalnic) și să-i pui să se distreze pe banii lor! Asta e alternativa pe care ați putut-o oferi copiilor, după ce ați criticat spectacolele gândite de 1 iunie de primărie și respectiv USL, care - chiar dacă nu au fost superbe - măcar au fost gratuite? În plus, ați mai avut tupeul să-i mai asigurați pe copii că veți face tot ce vor ei, dacă veți fi votat de părinții lor. Sau nu au înțeles aceștia bine și de fapt ați spus (sau măcar ați gândit!) că veți face ceea ce vreți dvs. dacă veți fi ales primar?

2 comentarii:

  1. E clar! gata cu banii de la Transgaz! Curios cum vor fi inapoiati banii de campanie de Roman Transgazului! daca ajunge primar vinde Mediasul? prea multe variante nu prea sunt... oricum urat din partea asa zisului ,,independent,, care pe tot parcursul campaniei electorale vazand ca nu reuseste sa obtina voturile mediesenilor , le-a cumparat, i-a mituit, cu creme, bani , cu vitamine, s.a.m.d.

    RăspundețiȘtergere
  2. p.n.=10/100.toate imperiile au cazut.

    RăspundețiȘtergere