miercuri, 22 ianuarie 2014

CAZURI ŞI NECAZURI ALE CITITORILOR (2) - AZI: JUSTIŢIA DIN ROMÂNIA ÎNCURAJEAZĂ INFRACŢIUNILE CU VIOLENŢĂ - 4 ANI DE ÎNCHISOARE PENTRU O CRIMĂ ABOMINABILĂ!

"Adevărul verde în faţă" continuă prezentarea unor fapte, opinii sau necazuri ale cititorilor acestui blog, cu un caz incredibil, semnalat de Niculina Gîrlescu, o văduvă de 45 ani din oraşul sibian Cisnădie. Femeia, mama unei adolescente de 17 ani, care în urmă cu aproape doi ani şi-a pierdut soţul, ucis cu sânge rece de fostul iubit al fiicei sale, Horaţiu Dumitru Stoica, a ajuns de-acum să se teamă inclusiv pentru viaţa sa şi a fetei sale. Aceasta susţine că ucigaşul soţului său, condamnat - definitiv şi irevocabil - pentru fapta săvârşită, la numai patru ani de închisoare, va urma să se răzbune pe acestea după eliberarea ce ar putea surveni spre sfârşitul acestui an, o dată cu efectuarea de către criminal, a două treimi din pedeapsă. Din lunga epistolă a femeii am reţinut doar îngrijorarea care răzbate din fiecare frază. "Nu mai am lacrimi să-mi plâng soţul, căci mă gândesc cu groază la momentul când criminalul va fi din nou liber. Ce să fac, să plec din oraş, să plec din ţară? Mi-am frământat într-una mintea, dar nu am putut găsi răspunsul potrivit. Parcă mă văd şi eu măcelărită, sau fiica mea violată, ori nenorocită pe viaţă. Oare cu ce am greşit pentru a plăti atât de scump pe acest pământ?", se întreabă mai mult retoric năpăstuita sibiancă.
Povestea familiei pare una desprinsă din telenovele. În după amiaza zilei de 23 aprilie 2012, pe fondul unei relaţii tensionate, generate de opoziţia vehementă a tatălui legată de aventura fiicei sale, Maria, de numai 15 ani, cu numitul Horaţiu Dumitru Stoica (foto 1), de 17 ani, minorul i-a aplicat "socrului", Marin Gîrlescu (foto 2) trei lovituri de cuţit, în zone vitale, care i-au cauzat decesul. Mama victimei era atunci convinsă că ucigaşul va fi condamnat la detenţie pe viaţă însă pronosticul acesteia a fost infirmat brutal de instanţele româneşti, care prin astfel de sentinţe încurajează, efectiv, infracţiunile cu violenţă!!!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu