vineri, 29 martie 2013

PETER WEBER, "OMUL-PASĂRE", OMAGIAT LA MUZEUL MUNICIPAL MEDIAŞ

Muzeul Municipal Mediaş a organizat joi, după amiază, un eveniment "In memoriam Weber Peter", cu prilejul împlinirii a cinci ani de la trecerea în nefiinţă a omului de ştiinţă care a fost Peter Weber (foto). Manifestarea a cuprins vernisajul expoziţiei "Pro Natura", în cadrul căreia au fost expuse obiecte aparţinând secţiei de ştiinţe ale naturii din cadrul muzeului, fotografii şi documente care au adus în atenţia publicului aspecte din viaţa şi activitatea celui care a fost profesor doctor Peter Weber, un om dedicat muncii şi activităţii profesionale, deopotrivă ornitolog şi om al muzeului, director al instituţiei, până când s-a stins din viaţă. Fost deputat în Parlamentul României din partea PER, Peter Weber a aprofundat atât de mult studiul păsărilor încât ajunsese - lucru de-a dreptul unic - să recunoască şi chiar să reproducă sunetul oricărei înaripate. La vernisajul expoziţiei - care va fi deschisă până la 1 iunie- au participat aproape 100 persoane, în mare parte elevi ai instituţiilor de învăţământ din Mediaş.

Un comentariu: