sâmbătă, 8 decembrie 2012

ZIUA ȘI "CARICATURA" ROMAN (25) - AZI: PE ULTIMUL DRUM!

"Adevărul verde în față" încheie azi - în preziua alegerilor parlamentare - campania dedicată singurului traseist politic al Mediașului din parlamentul României. Ca și precedenta campanie, aceasta s-a bucurat de un succes răsunător, zilnic peste 500 de medieșeni (în medie 100 pe blog și 400 pe facebook) delectându-se cu "caricatura" Roman, dar și cu pamfletele și parodiile din Justițiarul sibian. Personal îmi doresc ca toți aceștia să facă diferența și, așa cum s-a întâmplat la alegerile locale din 10 iunie, Gheorghe Roman să ajungă acolo unde îi este locul, adică la coșul de gunoi al istoriei! Chiar dacă asemenea multor români sunt și eu scârbit de politica făcută de politicienii noștri, am să merg duminică la vot și chiar nu mă feresc să deconspir unde anume voi aplica ștampila: pentru Colegiul 2 Senat voi vota Viorel Arcaș, chiar dacă am spus-o și o repet ca politician senatorul în speță este undeva...sub nivelul mării, ca om merită tot respectul și considerația. În plus dintre toți contricandidații acestuia, niciunul nu m-a convins câtuși de puțin. Experiența celor două mandate de senator dar și faptul că este medieșean aproape get-beget, m-au determinat să-i acord votul în 9 decembrie. La Colegiul 3 - Camera Deputaților - chiar m-a impresionat în mod plăcut (inclusiv cu prilejul interviului luat de subsemnat) Cristian Marian, un tânăr foarte promițător care merită șansa de a se afirma deplin ca politician. Despre micul samurai nu mai este nimic de zis, acum când se pregătește conducerea sa pe ultimul drum (ca om politic), așa cum de altfel anticipează chiar acesta că se vor petrece lucrurile: 1. FRUNZĂ VERDE MĂR ROTAT/VEȚI SCĂPA DE DEPUTAT/AMINTIREA-MI ESTE SCRUM/CÂND PLEC PE ULTIMUL DRUM 2. ÎN COȘCIUG LAS PE RESPETE/LUCRURI MICI ȘI MARI REGRETE/UN FLUIER PENTRU PROHOD/ȘI DOI BANI PENTRU NOROD!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu