duminică, 16 decembrie 2012
EXCLUSIVITATE - BOMBĂ: CUM VA REUȘI TRAIAN BĂSESCU SĂ "SPARGĂ" USL ÎN DOAR CÂTEVA LUNI
Pe Iulian Chifu (foto), actualul consilier prezidențíal, îl cunosc personal de vreo 15 ani, de când lucram împreună la "Evenimentul Zilei": eu eram corespondent de Sibiu al celui mai în vogă (la vremea respectivă) cotidian din România, iar el era corespondent pentru județul Iași. Periodic, toți cei aproape 100 de corespondenți teritoriali ne întâlneam în redacția din București a ziarului condus de Cornel Nistorescu, pentru tot felul de chestiuni legate de menținerea sau chiar de creșterea tirajului cotidianului care tocmai urma să fie achiziționat de un trust de presă german. Mi-a părut cel mai echilibrat și mai implicat dintre colegii jurnaliști, motiv pentru care - peste timp - am și păstrat legătura cu acesta. În ultima vreme am mai schimbat unele gânduri doar prin intermediul rețelelor de socializare. Evident că n-am pierdut prilejul de a-l aborda și în aceste zile când s-au țesut tot felul de scenarii pe marginea nominalizării viitorului premier al României, în urma alegerilor parlamentare din 9 decembrie. "Adevărul verde în față", precum o veritabilă "Casandră" a politicii românești este în măsură să prezinte astăzi, în exclusivitate absolută, scenariul la care se gândește în prezent Traian Băsescu pentru a "sparge" majoritatea covârșitoare de care se bucură USL în viitorul legislativ de la București. Potrivit lui Iulian Chifu, în câteva luni, președintele în exercițiu al României va determina o regrupare a forțelor politice din parlament, folosindu-se de "calul troian" Sorin Frunzăverde. Trecut în primăvară. în mod surprinzător, de la PDL la PNL, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin a înregistrat la OSIM o nouă formațiune politică: Partidul Național Popular Liberal (PNPL)! Cum în politică se pot găsi oricând motive de dispută, Frunzăverde va părăsi sub un pretext oarecare PNL-ul și va coagula în noul partid, alături de acesta, pe toți cei nemulțumiți de demersurile și acțiunile președintelui Crin Antonescu. Împreună cu PDL, UDMR și PPDD, noua formațiune politică va forma o nouă majoritate parlamentară care va pune capăt preconizatei dictaturi a USL. Așadar, în această iarnă nimic neobișnuit nu se va întâmpla în viața politică din România: Victor Ponta va redeveni prim-ministru, iar acesta va fi lăsat - prin măsurile cu caracter antipopular pe care le va promova Cabinetul pe care îl conduce - să-și frângă "puțin" gâtul!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu