duminică, 9 decembrie 2012
DEPUTATUL GHEORGHE ROMAN VREA O LEGE ÎMPOTRIVA BLOGGERILOR INCOMOZI
Cei doi parlamentari care au reprezentat Mediașul și zona de nord a județului Sibiu, în legislativul de la București, respectiv senatorul Viorel Arcaș și deputatul Gheorghe Roman (ambii PSD) și-au păstrat mandatele pentru încă patru ani, în urma alegerilor din 9 decembrie. Trendul național potrivit căruia alegătorii au sancționat drastic clasa politică reprezentată de PDL, cea care a recurs la o serie de măsuri antipopulare, în ultimii ani, votând masiv cu fosta opoziție, s-a menținut și la Mediaș. Reacțiile după aflarea veștii că parlamentarii medieșeni au obținut uninominal respectivele mandate (cu peste 50% din sufragii) au fost total diferite. În timp ce senatorul Arcaș s-a dovedit același politician echilibrat susținând că printre primele sale proiecte legislative va fi modificarea Legii 416 în sensul conferirii statutului de angajat cu jumătate de normă a tuturor beneficiarilor de venit minim garantat, pentru "micul samurai" tributar exceselor, principala sa preocupare legislativă va fi aceea de stabilire a unui cadru juridic "în virtual", în sensul ca fiecare posesor de blog ori cont într-o rețea de socializare să răspundă (inclusiv penal) pentru propriile opinii exprimate în respectivul mod. În altă ordine de idei, ar mai trebui spus că unul dintre jurnaliștii de casă ai deputatului Gheorghe Roman, va fi răsplătit cu un loc călduț în cadrul biroului său parlamentar, în timp ce ziariștilor sau bloggerilor incomozi, acesta le va rezerva...procese în instanță. C-așa-i în politichie, unde nu-ți trebuie cap dacă ai...tichie!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu