miercuri, 6 iulie 2011

POLIȚIA TÂRFELOR (3) - CEA MAI ANOREXICĂ ROMÂNCĂ SE PROSTITUEAZĂ DOAR DE LA ORA 9 LA 17!




Pentru masculii care au o slăbiciune pentru femeile ușoare, sibianca Maria este - la propriu - și slabă și ușoară. La cele 38 de kilograme pe care declară că le are, aceasta este probabil cea mai anorexică româncă prestatoare de amor tarifat. Și în plus este și extrem de naivă, pentru că...dă tot din casă, de îndată ce i-ai câștigat încrederea. Acestui gen de potențiali clienți le și trimite fotografii cu cuibușorul de nebunii unde se desfășoară orgiile sexuale (respectiv strada Uzinei, chiar în fața Serviciului de Ambulanță) dar și cu silueta sa dinainte de căsătorie, ce ar fi semănat izbitor cu imaginea de față. După ce m-a asigurat că, în calitate de client nou voi avea parte de bonusuri-surpriză (neincluse în tariful de 200 lei pentru două finalizări!), Maria a recunoscut că între timp a mai pus câteva kilograme pe ea, dar continuă să arate precum o subnutrită. Povestea femeii care se prostituează doar câte 8 ore pe zi (de la 9 la 17!), de luni până vineri, este de-a dreptul incredibilă. "Sunt căsătorită, am trei copii și m-am dedicat celei mai vechi meserii din lume de peste 6 luni, de când am rămas fără serviciu. Propunerea a venit din partea soțului meu și eu am îmbrățișat-o imediat. Sunt o fire foarte temperamentală, pasională pentru care sexul înseamnă aproape totul. Dacă mai și obțin bani din asta atunci totul e O.K. De acasă nu lipsesc decât 8 ore, de luni până vineri, când le spun copiilor că merg la serviciu. Eu mă consider o femeie frumoasă, ba chiar sexy chiar dacă formele nu mă avantajează deloc. Știu însă să-i fac pe bărbați fericiți", a încheiat Maria dialogul telefonic, în așteptarea clienților care aveau deja programare!

5 comentarii:

  1. O stiu pe Maria, nu arata asa de rau, chestie de gusturi, unii o pot gasi frumusica...
    Dar probabil nu a vrut sa-ti dea discount cand ai fost la ea, smecherule, de aia ii faci asa reclama proasta :)
    Esti cam interesat de prostituate pentru un neocrestin conservator cum te prezinti...
    Daca gresesti pe la curve din cand in cand sau doar te atrag, nu mai fi asa de rau cu fetele, ca oricum tot in iad mergi :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Crede-ma ca nu as gresi cu astfel de femei si nici de atras nu ma atrag catusi de putin! Sunt doar incitat de subiecte care ii...excita pe altii la culme!

    RăspundețiȘtergere
  3. Cum pot sa o contectez pe Maria? Va multumesc!

    RăspundețiȘtergere
  4. tie ti se pare ok ceea ce faci?!
    daca vrei s-o faci pe justitiarul lui peste toarna-le la Politie eventual, nu publica poze cu ele sau locul unde stau ori isi desfasoara activitatea. sau numarul de telefon. mi se pare cam penal.

    RăspundețiȘtergere
  5. Asa e amice, e chiar penal ceea e fac astea, dar politia nu are timp pentru ele. Au fost si sesizari din partea subsemnatului, care apar mentionate in portalul de fata, insa cazurile s-au musamalizat repede. E singura modalitate de a le mai tempera putin, ca prea s-au intins precum ciuma. Observatia ta in ceea ce priveste demersul meu e de-a dreptul hilara! Eu nu fac altceva decat sa preiau fotografii, adrese, locatii, puse la dispozitie chiar de acestea, inclusiv prin anunturi si site-uri publice!!!

    RăspundețiȘtergere