marți, 19 iulie 2011

DESFĂŞURARE DE FORŢE LA SIBIU PENTRU PRINDEREA UNUI INFRACTOR PROTEJAT DE DOUĂ AMANTE


În data de 19.07.2011, între orele 06.00 - 10.00, în urma exploatării unor informaţii operative, a fost executată o acţiune specifică pe raza municipiului. Sibiu, la care au participat lucrători din cadrul Serviciului de Investigatii Criminale şi Serviciului de Intervenţie Rapidă, ocazie cu care a fost localizat şi prins tânărul Marius Trandafir, în vârstă de 22 de ani, din mun. Sibiu, împotriva căruia a fost emis mandat de executare a pedepsei închisorii din data de 22.03.2011, de către Judecătoria Sibiu, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, fiind condamnat la 5 ani inchisoare. Acesta se sustrăgea executării pedepsei din luna martie 2011, motiv pentru care a fost pus în urmărire naţională. Din informaţiile deja existente la nivelul Serviciului de Investigaţii Criminale şi din cercetările efectuate s-a stabilit faptul că numitele F. D. – I., în vârstă de 26 de ani, fără antecedente penale, din mun. Alba Iulia, fără forme legale în Sibiu, angajată vânzătoare la o societate comercială din Sibiu şi M. D. – R., în vârstă de 24 de ani, fără antecedente penale, cu domiciliul în Cisnădie, fără forme legale în Sibiu, fără ocupaţie, de la emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii au ajutat condamnatul Marius Trandafir, specializat în furturi din case parohiale şi biserici, să se sustragă de la executarea pedepsei prin închirierea de spaţii de locuit la diferite adrese, asigurarea mijloacelor materiale necesare traiului precum şi furnizarea către organele de anchetă a unor informaţii false referitoare la locurile unde acesta s-ar afla. Împotriva celor două femei a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de favorizare a infractorului, fiind reţinute în baza ordonanţei de reţinere pe o perioadă de 24 de ore, urmând ca miercuri să fie prezentate Judecătoriei Sibiu cu propunere de arestare preventivă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu