luni, 25 iulie 2011

DACĂ E MASCUL, PENTRU PROASPĂT DIVORŢATA ANYA, E BUN ŞI UN MOTAN SAU UN CĂŢEL



Fosta componetă a trupei HI-Q, Ana Buxai, alias Anya, divorţată de curând de impresarul ei, Tiberius Marian se consolează cu masculi...din lumea animalelor. Astfel, după ce, nu demult, a primit cadou un motan roşcovan, zilele trecute, de ziua sa de naştere, când a împlinit 25 ani, artista s-a ales şi cu un căţeluş beagle. Anya, care optat pentru o carieră solo, şi-a prezentat duminică, la Sibiu, ultimul său single, prilej cu care a amintit în treacăt şi despre scurta sa experienţă pe tărâm marital : „S-a încheiat divorţul dintre mine şi Tibi Marian. A fost o despărţire civilizată şi cel mai bun exemplu este faptul că deocamdată colaborez bine pe partea de manageriat cu fostul meu soţ. Sper să meargă la fel de bine şi în continuare. Sincer nu cred că o să mai fac prea curând un pas similar în viaţa mea. Sigur că simt nevoia unei persoane care să fie alături de mine. Tocmai pentru a uita de probleme, zilele trecute am primit un căţeluş cadou de la prietenii mei şi acum îmi acaparează tot timpul”, a declarat Anya. Iată în continuare cum se descrie pe blogul personal cântăreaţa sibiancă: ’’Îmi iubesc viaţa şi îmi place să o îmbrac în culoarea fericirii, apoi să caut liniştea şi s-o găsesc lânga tine, prietenul meu drag. Ador să mă trezesc de dimineaţă, să adulmec aerul curat şi apoi să pregătesc cel mai bun mic dejun din lume. Şi dacă aş putea să-l împart cu toţi prietenii mei, aş face-o cu mare drag. Nu mă încadrez în tipare, şi niciodată nu cred că m-am încadrat. Sunt atrasă de pasiune, de inteligenţă şi inovaţie. Nu aş putea să fiu eu dacă nu aş fi înconjurată de prieteni, de lucruri simple şi de amintiri...Iubesc oamenii şi îmi place la nebunie să-i fac să zâmbească. Asta sunt eu, iar cu timpul o să mă cunoşti mai bine”...Aşadar, îndrăzniţi cu toţii, cei care vă încadraţi în “tipare”.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu