luni, 4 iulie 2011
LA COPŞA MICĂ N-AU FOST BANI, DECÂT PENTRU STATUIA RIDICATĂ ÎN FAŢA STRĂZII CARE SE SURUPĂ!
Cele 27 de familii care locuiesc pe străzile Dealului şi Plopilor, afectate de alunecările de teren de duminică, sunt profund nemulţumite de implicarea edililor în rezolvarea problemei care este cunoscută de cel puţin zece ani. Toţi cei năpăstuiţi, peste care riscă să se prăbuşească imobilele, s-au plâns luni reporterului că “pur şi simplu sunt două străzi uitate de lume. Cei care ne conduc, vin doar în campaniile electorale cu cofraje cu ouă şi alte cadouri pentru a fi votaţi. În rest nimeni de la Primărie nu ne bagă în seamă. Pur şi simplu casele noastre nici nu există scriptic, nu sunt înregistrate la cadastru şi nu sunt întabulate deşi plătim impozite pentru ele. Suntem revoltaţi că există bani pentru ridicarea de statui şi fântâni arteziene la intrarea în stradă, însă nu există fonduri pentru consolidarea dealului, care într-o bună zi ne va îngropa”, au spus la unison sinistraţii. Luni la prânz, reprezentanţi ai Prefecturii Sibiu, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi ai Poliţiei s-au aflat la faţa locului pentru evaluarea situaţiei, însă concluzia e una singură: fără bani nu se poate face absolut nimic! Primarul oraşului Copşa Mică, Tudor Daniel Mihalache ne-a declarat în exclusivitate că “singura soluţie e aceea de consolidare a dealului, pentru care e nevoie de fonduri importante. Pentru moment intenţionăm să-i cazăm pe sinistraţi fie în apartamente ce pot fi puse la dispoziţia acestora, fie la internatul Colegiului Nicolae Teclu, acolo unde avem deja sprijinul financiar necesar, respectiv 2.000 de lei lunar. Problema s-ar putea rezolva în vreo cinci luni de zile”, a conchis edilul-şef din Copşa Mică. Iată mai jos şi declaraţia acordată în exclusivitate pentru “Adevărul verde în faţă” de primarul din Copşa Mică.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu