joi, 9 iunie 2011

PRIMARUL SIBIULUI NU VREA SĂ SUSȚINĂ FOTBALUL CĂCI E DOMINAT DE PREA MULȚI ȘMECHERI


Primarul Sibiului, Klaus Werner Iohannis a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că lipsa unor reguli clare în fotbal şi faptul că se pot face „şmecherii" sunt motivele pentru care adevăraţii finanţatori se ţin departe de fotbal. Întrebat dacă nu consideră că primăria ar putea să se implice mai mult, financiar, în sprijinirea echipei de fotbal Voinţa Sibiu, care, prin anumite jocuri la nivelul Federaţiei Române de Fotbal, ar putea promova în Liga I, primarul a răspuns că nu crede în finanţarea sportului cu bani publici. „Am mai spus şi spun în continuare, pentru că este politica în care cred: sportul nu trebuie să se finanţeze cu bani publici. Bani publici pot fi daţi sportului pentru anumite proiecte, pentru rezultate deosebite, pentru premii, deplasări într-o competiţie specială, dar finanţare de bază a oriocărui sport trebuie găsită în altă parte. Sprijinul financiar pe care l-am dat prin agenda sportivă până acum se situează la un nivel rezonabil şi nu va creşte semnificativ, indiferent în ce ligă se promovează", a declarat Iohannis. Acele „jocuri" pomenite sunt motivele pentru care oamenii de afaceri adevăraţi se ţin departe de fotbal şi de sport, în general. „Una din explicaţiile pentru la noi sportul nu funcţionează este că niciodată nu se ştie ce se întâmplă. Prin anumite mişcări, în Ligă, se poate totuşi promova. Este o aberaţie. Trebuie să existe o regulă clară: când se promovează şi când nu se promovează. La noi întotdeauna mai există anumite şmecherii care se pot face, lucru care dovedeşte o totală neseriozitate şi-i ţine pe adevăraţii finanţatori departe de sportul românesc", a spus Iohannis. Acesta este de părere că sportul nu merge pentru că sunt „prea mulţi şmecheri în prea multe posturi cheie". „Această nesiguranţă şi neclaritate îi face pe mulţi finanţatori să stea departe. Nu cred că municipalităţile trebuie să devină mari finanţatori, dar cred că există un potenţial semnificativ de finanţare, dacă regulile devin clare şi transparente. În sport se pot câştiga bani şi oamenii de afaceri ştiu acest lucru. Însă, deocamdată, banii îi câştigă şmecherii şi atunci oamenii de afaceri serioşi nu se prea implică în astfel de jocuri. Nu numai la fotbal, ci şi la alte sporturi. Prea mulţi şmecheri în prea multe posturi cheie", a încheiat Iohannis.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu