vineri, 2 decembrie 2016

PREȘEDINȚII DE PARTID POT SPUNE ÎNTOTDEAUNA...ADEVĂRUL VERDE ÎN FAȚĂ?

Chiar dacă nu am fost niciodată membrul vreunei formațiuni politice, preferând să rămân "neprihănit", adică neîndoctrinat politic, în urmă cu câteva luni, mi s-a propus - nici mai mult nici mai puțin - decât președinția unei "struțo-cămile", e vorba de funcția de șef al PMP Mediaș. Practic un partid declarat de centru-dreapta, dar în fapt fără nicio identitate politică, rezultat din fuziunea prin absorbție a UNPR, de factură social-democrată, așadar de centru-atânga, creat efectiv doar pentru a-i asigura imunitate fostului președinte al României, Traian Băsescu. Totul a pornit de la nemulțumirea declarată a președintelui PMP Sibiu, avocata Diana Simona Popa, care susținea că la Mediaș, PMP face politica PNL, care practic ar fi "livrat" lista de consilieri pentru alegerile locale, în frunte cu președintele acestuia, Adrian Bogdan, un apropiat al primarului în exercițiu. "Redutabila" avocată sibiană era pur și simplu disperată că nu va colecta voturi din zona de nord a județului Sibiu, spre a obține accederea în Camera Deputaților, în urma alegerilor parlamentare din 11 decembrie. Asta în condițiile în care - la vremea respectivă - viceprimarul Mediașului, Christinne Thellmann era vizată pentru un loc eligibil pe lista PNL Sibiu pentru camera inferioară a parlamentului. După mai multe tatonări (via fostul primar Teodor Neamțu!) Diana Simona Popa s-a oprit la subsemnat, considerat o persoană cu o bună notorietate și credibilitate în municipiul de pe Târnava Mare.
Recomandarea a venit din partea unui medieșean din diaspora, cel care a schimbat o serie de SMS-uri cu șefa PMP Sibiu (vezi facsimil) fiind decis chiar să finanțeze campania electorală a PMP în eventualitatea schimbării președintelui filialei locale a respectivului partid. Nu incompatibilitatea calității de funcționar public cu cea de președinte de partid (pentru că mi se oferea "la pachet" și un post bine plătit, în mediul privat) ci mesajul politic care ar fi trebuit difuzat la Mediaș respectiv realizarea centurii ocolitoare m-a determinat, într-un târziu, să bat în retragere. Practic Diana Simona Popa, cea care susține că PMP (cu oameni noi, tineri) face o altfel de politică, îndemna la promisiuni populiste, politicianiste, imposibil de onorat.
Pentru că, dacă ar fi să luăm în calcul buna credință sau onestitatea unor oameni politici, acestea nu oferă garanția realizării unor obiective edilitar-gospodărești, pentru că lucrurile sunt aproape de neurnit, la București. La Mediaș, bunăoară, au fost promise (de către președinți de partid!) centură ocolitoare, bazin olimpic, parcuri tematice, toate cu fonduri structurale, guvernamentale, însă singurul obiectiv realizat a fost doar sala de sport de la Școala Gimnazială nr. 5. În concluzie, președinții de partid oare, spun, întotdeauna...adevărul verde în față?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu