marți, 29 iulie 2014

VOX MEDIENSIS SAU CINEMA MEDIENSIS?

În urmă cu mai mult de patru luni, reprezentanţii municipalităţii medieşene anunţau cu surle şi trâmbiţe lansarea unei reviste lunare proprii de cultură intitulată "Vox Mediensis". Evenimentul a impus convocarea unei conferinţe de presă, după ce în prealabil fusese concepută şi o pagină pe facebook, însă de atunci...vocea Mediaşului a tăcut! Încă de la acea vreme, "Adevărul verde în faţă" trăgea un semnal de alarmă legat de interesul localnicilor pentru respectiva publicaţie şi, pe cale de consecinţă, de viabilitatea acesteia. Temerile au fost confirmate, astfel că revista, una de toată jena (sau, eufemistic vorbind, de...tot jenelul!) şi-a încetat apariţia, după primul număr! Problema e aceea că, banii alocaţi publicaţiei în speţă, au afectat serios bugetul Direcţiei de Cultură din cadrul Primăriei Mediaş, directorul acesteia Lucian Costea recunoscând că nu mai există resurse financiare pentru promovarea celorlalte evenimente culturale desfăşurate în anul 2014, în municipiul de pe Târnava Mare.
Iar unul dintre acestea este MECEFF, programat la începutul lunii septembrie, festivalul de film central-european, ajuns la cea de-a patra ediţie. Manifestarea s-a dovedit a fi una de succes, din moment ce numărul spectatorilor a crescut în mod exponenţial ajungând la peste 7.000. Asta denotă că medieşenii sunt, totuşi, cinefili deşi prin cinematograful "Mediensis", de multă vreme...suflă vântul! Personal, mi-am permis să-i ofer câteva sugestii directorului Lucian Costea, legate de revigorarea cinematografului, însă nu am fost luat în seamă, probabil pe "principiul" dacă nu e vocea Mediaşului, atunci mai bine să fie...tăcerea mieilor! În aceste condiţii, "Adevărul verde în faţă" a identificat şi apoi a convins câţiva oameni de afaceri locali să sponsorizeze un concurs de idei, menit a-i readuce pe medieşeni în moderna sală de cinema a municipiului. Respectivul concurs va debuta chiar de astăzi şi se va încheia la data de 1 septembrie. În tot acest răstimp, medieşenii sunt invitaţi să-şi spună (şi să-şi susţină cu argumente pertinente) ideile trimiţând e-mail pe adresa: adevarulverdeinfata@gmail.com. Toate sugestiile care vor putea fi apoi "valorificate" vor beneficia de premii în bani, mai mult decât atrăgătoare!!!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu