vineri, 11 iulie 2014
EXCLUSIVITATE - SC "GOSPODĂRIA COMUNALĂ" SA MEDIAŞ INTRĂ ÎN INSOLVENŢĂ!
Operatorul medieşean de drumuri, SC "Gospodăria Comunală" SA continuă să rămână un veritabil "cui al lui Pepelea", sau mai exact spus, un spin "otrăvit" pentru municipalitate! În el s-au "înţepat" consilieri locali, primar şi viceprimar, deşi au existat şi câteva persoane care au cules "roadele" (ne)muncii lor. Printre aceştia se numără şi Silviu Ţerbea, fostul director-economic, omul care a făcut "prăpăd" în actele contabile ale firmei şi care şi-a luat tălpăşiţa după ce a încasat 3.000 de lei, în calitate de membru al Asociaţiei Salariaţilor "Goscom". Aceasta este constatatrea noului director-general al SC "Gospodăria Comunală" SA, Lavinia Panu, cea care susţine că este necesară intrarea de urgenţă, în insolvenţă, a operatorului public de drumuri, pentru deblocarea activităţii! Printre "ciudăţeniile" deja constatate se numără acordarea de dividende "din condei" la sfârşitul unui an financiar cu pierderi imense, menţinerea unor chirii modice pentru firmele care aveau închiriate spaţii comerciale aparţinând SC "Gospodăria Comunală" SA, ori acordarea către unii angajaţi a unor facilităţi similare societăţilor bancare pentru achiziţionarea de locuinţe! Insolvenţa, care va fi solicitată zilele următoare Tribunalului Sibiu, este de multe ori primul pas spre faliment, al unei firme. Conform procedurii va fi întocmit un plan de reorganizare judiciară, pe o perioadă de 3-5 ani, ce urmează a fi aprobat - sau nu - de către instanţă. În varianta optimistă, aceasta va desemna un administrator judiciar, care va monitoriza activitatea firmei în toată perioada respectivă, urmărindu-se - în primul rând - plata angajaţilor. În astfel de situaţii, la masa credală se vor prezenta (probabil) şi cei vreo sută de angajaţi ai operatorului public de drumuri care nu şi-au mai primit salariile de circa 8 luni de zile. E aproape cert că toţi aceştia vor primi doar un procent destul de redus din drepturile băneşti cuvenite, existând şi perspectiva ca o bună parte dintre ei să fie disponibilizaţi! Ceea ce rămâne însă, sunt averile pe care le-au făcut, pe spinarea acestora "pesedeii" Plopeanu, Laţa, Mendea, plus "clanul" Şerban (tatăl şi fiii!). Parafrazându-l pe George Orwell se poate spune că, "toţi cei care îşi aleg drept conducători corupţi, impostori, hoţi şi trădători nu sunt victime ci complici"!!!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Meseriasule intralejuridicului. Va fi numit un administrator judiciar, nu un judecator.
RăspundețiȘtergereNumarul angajatilor este sub 80.
Il mai critici pe socantul Antipa.
Fi si tu corect.
In rest numai de bine.
sa vada toata tara ce ne o facut banditi astia ca ne e rusine sa iesim din casa la cate datori am adunat in 8 luni huuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu
RăspundețiȘtergere