sâmbătă, 17 mai 2014
FĂRĂ ALEGERI ANTICIPATE, MEDIAŞUL AR PUTEA AVEA, LA JUMĂTATEA MANDATULUI, UN CONSILIU LOCAL NOU-NOUŢ: DIN CAUZA D.N.A. ÎNCĂ DOI CONSILIERI AU PĂRĂSIT LEGISLATIVUL!
Direcţia Naţională Anticorupţie a produs mare "deranj" la Primăria Mediaş, acolo unde este foarte probabil ca - exceptându-l pe independentul Ioan Petrariu - toţi consilierii locali să fie suspendaţi sau să se autosuspende din funcţii, la jumătatea mandatului, din cauza "afacerii GOSCOM"!!! Primii inculpaţi, Teodor Plopeanu şi Ilie Laţa (ambii PSD) şi-au depus demisiile atât din legislativul local cât şi din partid (foto 1), pentru a nu risca să fie excluşi din PSD, aşa după cum a precizat sâmbătă la prânz, într-o conferinţă de presă, preşedintele organizaţiei locale, senatorul Viorel Arcaş (foto 2). Parlamentarul sibian şi-a făcut "mea culpa" pentru că a fost amăgit, iar mai apoi...dezamăgit de cei doi consilieri locali ce au votat un proiect de hotărâre în folosul personal, în urma căruia s-au ales cu 158.000 de lei din banii publici! "Recunosc că nu am verificat cine anume sunt beneficiarii respectivei hotărâri a Consiliului Local, respectiv structura acţionariatului de la Goscom. Aş vrea să precizez că soarta SC Gospodăria Comunală SA nu a fost decisă de către preşedinţii de partid ci de către liderii facţiunilor politice din Consiliul Local. Social-democraţii îl avreau drept lider de grup tocmai pe Teodor Plopeanu cel care, împreună cu ceilalţi, am înţeles că a parafat decizia salvării de la faliment a operatorului medieşean de drumuri", a spus Arcaş. Se pare că tocmai respectiva dovadă a reprezentat "asul" din mâneca primarului Teodor Neamţu, cel care nu a fost şi nu va fi inculpat în acest caz, edilul-şef nefăcând altceva decât să propună şi lăsând apoi consilierii locali să...dispună!!! După ce i-a prezentat pe succesorii celor doi demisionari din Consiliul Local, în persoana lui Ştefan Pintea şi Lucian Bordi, senatorul Viorel Arcaş a mai făcut referire şi la oportunităţile de afaceri din judeţul Sibiu, remarcate de ambasadorul Qatar-ului la Bucureşti, pe care tot domnia-sa l-a adus vineri la Mediaş, dar şi despre probleme legate de SNGN Romgaz SA. "Declaraţiile iraţionale şi iresponsabile ale preşedintelui Consiliului Concurenţei privind spargerea companiei în mai multe societăţi comerciale nu are niciun fundament, atâta vreme cât problema o reprezintă, în momentul de faţă, nu producţia ci consumul de gaze naturale, practic producându-se de opt ori mai mult decât se consumă. Legat de sponsorizările şi salariile jucătorilor echipei de fotbal, acestea cu siguranţă că vor veni, în momentul în care se va aproba bugetul celor două companii din domeniul gazifer, căci nimeni nu-şi permite să facă plăţi anticipate. Ar trebui ca şi jucătorii să înţeleagă acest lucru şi să nu se mai joace cu inimile suporterilor", a mai precizat Arcaş. Iată în continuare declaraţiile făcute la respectiva conferinţă de presă de către preşedintele PSD Mediaş.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Culoar liber in partid pentru piticul iubaret.
RăspundețiȘtergereGirnodule, sapa la trecutul lui Pintea in politia romaneasca, merita. PSD+ul nu se prea mandreste cu el.
RăspundețiȘtergereDe 2 ani nu sa mai furat nici un G P S din masinile salubritati , sau baterie , dar nici nu au mai fost sterpelit vrun hirb .
RăspundețiȘtergereAcest mesaj nu are statutul de campanie electorala conform Legii administraţiei publice locale nr. 215⁄2001 modificata.
RăspundețiȘtergerePresedinte al Romaniei > Mircea Moise < o sansa pentru poporul Roman.
Romani din toate tarile treziti-va!
Mircea Moise posibil candidat independent la Alegerile prezidentiale 2014
Cetatenie – Romana
Virsta – 70 ani
Origine – 50% Moldovean, 25% Basarabean, 12,5% Rus, 12,5% German
Evolutie - rasarit Basarabean, crescut Ardelean, copt Banatean, rascopt German, rasadit Parisian
Domiciliu – Germania; Resedinta – Romania
Religie – Ortodox
Politica - apolitic
Pregatire profesionala – tehnica, muzica, policalificari
Activitati – Industrie, transporturi, constructii, agricultura, invatamant, muzica, inventii.
Limbi vorbite – Romana, Germana, Franceza, Italiana,
Autocaracterizare – patriot, corect, modest, luptator inversunat pentru libertate si dreptate, bun gospodar, harnic, curajos, respectuos, tolerant, prietenos, ordonat, iubitor de natura si animale, viata decenta si sanatoasa, cu spiritul umorului.
Cetatenii Romani care au trait in comunism cunosc partile rele ale acestui regim. Trecand intr-o oranduire capitalista Romanii incep sa-si dea seama ca aceasta nu e chiar asa cum si-au inchipuit, aceasta desamagire fiind amplificata si de acapararea puterii in Romania de catre persoane si grupari cu un caracter indoelnic, fara pregatiri de specialitate, care au practicat interesele personale mai presus decit cele nationale sau chiar numai interesele personale, apeland la furt, coruptie, minciuna, inselatorie, demagogism. Acestia conducand tara pina in prezent, cit si poporul care i-au ales, habar nu aveau ce inseamna capitalismul, aducand Romania in starea in care se afla in prezent. Adevarul este ca atat comunismul cat si capitalismul au amandoua tot atatea parti bune cat si rele. Trecerea de la un regim la altul trebuia sa se faca treptat prin selectarea partilor bune ale celor doua regimuri cit si aplicabilitatea lor si integrarea in dezvoltarea noii societati.
RăspundețiȘtergereOfer Romanilor sansa de a redresa situatia catastrofala in care se afla Romania, prin a-mi sustine candidatura la presedintia Romaniei.
Nu sint nici literat nici orator pentru a impresiona cu discursuri bombastice si demagogice. Impotriva modestiei mele afirm ca am o indelungata si vasta experienta practica in majoritatea directiilor economice si sociale, traind si lucrand alternativ in comunism si capitalism. Cunosc foarte bine amandoua sistemele si sint capabil chiar si in situatia actuala a Romaniei sa combin lucrurile bune si sa inlatur lucrurile rele din aceste doua sisteme si chiar sa aduc ceva nou pentru a sintetiza o oranduire nationala superioara acestor doua sisteme, care sa asigure in principal un nivel de trai mai ridicat populatiei Romaniei . Nu sunt primul care are acest concept. Mai sunt si alte state comuniste si capitaliste in care se inceasca cu mai mult sau mai putin succes aceasta idee.
RăspundețiȘtergereNu sunt scamator ca sa fac minuni ca Romanii sa traiasca mai bine. Am ideile ca sa creez conditiile ca oamenii sa-si poata singuri realiza o viata mai buna, parte din ele enumerandu-le in programul de guvernare de mai jos.
Pentru candidatura la alegerile prezidentiale conditia principala este de a fi sustinut de cel putin 200.000 de persoane. Calculand timpul necesar unui candidat independent pentru a aduna semnaturile de sustinere rezulta ca i-ar trebui cel putin 100 de ani. Astfel s-a taiat din start posibilitatea unor persoane din afara cercurilor de interese care au initiat aceste legi, persoane cu adevarat potrivite din punct de vedere moral, cultural, profesional, cu experienta si capabili pentru aceasta functie sa candideze, dind prioritate unor persoane sustinute de anumite cercuri ale caror interese sa le reprezinte. Cat priveste moralitatea acestor cercuri cat si a celor care le-au reprezentat s-a vazut pana in prezent.
Teoretic sansele mele pentru a candida la alegerile prezidentiale sunt nule. Totusi eu impreuna cu o parte din Romani suntem curiosi cati Romani s-au trezit din somnul in care se afla de peste 70 de ani si sunt constienti pe ce lume traesc. In acest sens cei care s-au trezit si au incredere in mine pot sa-si exprime sustinerea mea prin trimiterea urmatorului mesaj la E-Mailul m-moise@t-online.de:
„numele - prenumele - localitatea - judetul – E-Mail sau telefon – incognito (daca doreste sa ramina necunoscut) - sustin candidatura lui Mircea D. Moise la presedentia Romaniei”.
Dupa verificarea veriditatii datelor sustinatorilor, la sfarsitul acestei pagini va aparea o lista cu numele sustinatorilor care nu s-au declarat incognito precum si numarul celor incognito. De la aceeasi adresa de E-Mail pot transmite sustinerea mai multe persoane.
Informatia despre acest site se poate raspandi prin toate mijloacele de comunicare.
Adresa web. http://alegerile-prezidentiale-2014-ro.ibk.me