duminică, 9 septembrie 2012

EXCLUSIVITATE - FLORIN NEAG ȘI CRISTIAN MARIAN, CANDIDAȚII PDL MEDIAȘ LA "PARLAMENTARE", ÎN COLEGIILE NR. 3 ȘI 5

Ca orice jurnalist în căutare de senzațional sau măcar de...exclusivități, am tot analizat - în ultimele 24 de ore - motivele pentru care doi tineri din PDL au devenit, în ultima vreme, veritabili "locotenenți" ai primarului în exercițiu Teodor Neamțu, aceștia fiind practic nelipsiți de la evenimente ori manifestări publice locale. Ba chiar, cei doi au ajuns să facă "echipă" cu președintele PDL Mediaș, la diverse dezbateri radiofonice sau televizate. Concluzia nu poate fi, așadar, decât una singură: cei doi, respectiv Florin Neag și Cristian Marian vor fi candidații PDL la alegerile parlamentare din 9 decembrie. Ambii vor lupta să acceadă în legislativul de la București, ca deputați, în cadrul colegiilor nr. 3 și respectiv 5, niciunul neavând vârsta minimă de 35 ani, pentru a putea candida la Senat. Dar cine sunt de fapt, cei doi? Florin Neag este de mai multă vreme mâna dreaptă a primarului Teodor Neamțu, vicepreședinte al organizației județene de tineret și consilier local din partea formațiunii politice conduse de Teodor Neamțu. În plus are și destulă experiență în domeniul administrației publice, fiind absolvent al mai multor cursuri și școli de vară în domeniu. Cristian Marian inclus și el pe lista consilierilor PDL (însă pe o poziție neeligibilă) este fiul primăriței din comuna Brateiu, Elena Marian. Absolvent al Institutului de Petrol și Gaze, acesta este unul dintre cei patru români selectați pentru un curs în domeniul administrației, la Berlin. Chestionat în legătură cu acest subiect, primarul Teodor Neamțu a declarat în exclusivitate pentru "Adevărul verde în față" că "deocamdată nu a fost luată nicio decizie în Biroul Permanent Local al PDL, însă personal aș agreea să merg pe mâna celor doi tineri ai noștri, la alegerile parlamentare din 9 decembrie. Cred că și electoratul din această zonă, pe care îl consider încă un fief PDL, va aprecia așa cum se cuvine intenția de înnoire a clasei politice".

12 comentarii:

  1. Ar fi bine sa mai vedem si fete noi in parlament ca ni s-a acrit de Arcas si Roman.

    RăspundețiȘtergere
  2. Sunt ca Pic şi Poc...vai mama lor....

    RăspundețiȘtergere
  3. Florin Neag sunt. Ai gresit, eventual corecteaza. Eu am 35 impliniti, si limita de varsta conform constitutiei este 23 - Deputat si Consilii locale si judetene, 33 - Senat si 35- presedintia Romaniei.

    RăspundețiȘtergere
  4. O camasa adecvata cu statutul si evenimentul, se poate ?
    Deputat, h.
    Senator, h.
    Consilier local, h.
    Voi credeti ?
    Blaga Vasile v-a vazut ?
    "Calitatea" de membru pdl nu este sufucienta. Pe langa imagine mai trebuie ...

    RăspundețiȘtergere
  5. Ai 35 de cm / sau de ani ?

    RăspundețiȘtergere
  6. Scoli de vara, cursuri de administratie publica, functii pe la partid? Asta e experienta cu care vin sa se recomande in fata electoratului democrat-liberal? Un partid care se vrea de centru dreapta? Tara are nevoie acum de oameni care sa provina din mediul de afaceri, cu experienta in hatisul economic al unei tari bolnave de coruptie si birocratie, de oameni care au creat si au crescut o afacere de la zero, si nu, nu neaparat nu stiu ce afaceri, poate fi un butic, o gogoserie sau o tutungerie, oameni care asteapta cu infrigurare ziua de salar, dar nu ca sa-l ia, ci ca sa-l dea angajatilor nestiind daca luna viitoare mai rezista sa termine luna cu acelasi numar de angajati sau va trebui sa dea afara din ei pentru ca e criza (sau mai rau, l-a calcat garda financiara si l-a amendat de 2 ori - cine are o afacere stie despre ce vorbesc). Cum Dumnezeu poate fi condus PDL Medias (un partid de centru-dreapta) de oameni de stinga? Presedintele de partid a avut o viata salariu de la stat si acum e presedintele unui partid ce are in denumire "liberal"?
    Ce e mai trist e ca sint tineri!
    Cu toate astea le urez succes!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sa inteleg ca e nevoie de buticari in Parlamentul Romaniei,?? nu de oameni cu cunostinte juridice si cu profesare in domeniu? Sa inteleg ca nu e bine ca cei care vor sa administreze si legifereze la nivel national sa aiba pregatire si profesare in domeniul juridic, administrativ public si altele de genul?
      Functiile de partid sunt tot o confirmare a valorii lor si a implicarii lor in ceea ce are ca obiect de cativitate un partid. Asta deranjeaza?! Vrem oameni de afaceri care trimisi in Parlament sa isi vada de interesele pentru firmele pe care le au? Asa cum a facut Tariceanu si multi altii candva?! Eu cred ca vremea acestui tip de politician a trecut, mai ales in contextulo actualei crize de care faceati vorbire, avem nevoie de oameni tineri, capabili si care sa nu renunte la principii de dragul intereselor personale. De asta are nevoie Romania daca vrea un altfel de viitor, nu de traseisti si afaceristi care isi vad doar interesul propriu si care mimieaza "dupa ureche" adminsitratia publica atat la nivel local cat si la nivel national.

      Ștergere
    2. Asta da limbaj de lemn, se vede scoala de partid! Romania nu are nevoie de afaceristi? Are in schimb nevoie de oameni care "sa aiba pregatire si profesare in domeniul juridic, administrativ public". Ce treaba are activitatea la partid cu faptul ca ei reprezinta un partid de centru-dreapta si liberal??? Era absolut necesar sa provina din mediul de afaceri pentru a fi membri unui astfel de partid.
      Afaceristii creaza locurile de munca platite cu bani reali, nu de administratie publica si bugetare care sint platite exact din banii reali produs de mediul privat si de afaceri.
      Si apropo, ce cunostinte juridice au acesti candidati? Ce proiecte de administratie publica au realizat acestia? Ce au profesat "in domeniu" si pe ce perioada? Doar de curiozitate!

      Ștergere
    3. 1. A face parte dintr-un partid de dreapta inseamna sa achiesezi la doctrina de dreapta nu inseamna a avea neaparat o afacere.
      2. Crin e prededintele liberalilor si a fost de meserie profesor, bugetar deci. I-a incurcat asta pe liberali sa il puna presedinte?
      3. Daca ai o afacere si te ocupi serios de ea nu ai timp sa faci politica. De multe ori afaceristii intra in politica doar din interes propriu, pentru a isi sprijini afacerea in diverse moduri (parerea mea) vezi cazul Tariceanu, din cauza reprezentantei Citroen in Romania care era a lui, nu s-a vrut la acea perioada renuntarea la taxa de poluare sau de prima inmatriculare la vremea aceea.
      4. Administratia publica e necesara pentru a putea conduce institutii si unitati teritoriale administrative. A conduce o firma e una, a conduce un oras (de exemplu) e alta. A manageria o institutie cu 200 de bugetari e mult mai greu decat a manageria o societate particulara cu 200 de angajati. Cine stie cu ce se mananca administratia publica stie ce vorbesc.
      5. Politicienii pregatesc la nivel macro, terenul unde afaceristii isi desfasoara activitatea. Daca politicienii fac prost asta afacerile si mediul de afaceri merge prost. De asta nu trebuiesc incurcate borcanele, politicienii trebuie sa faca politica, adica sa administreze si afaceristii trebuie sa faca afaceri. Ambele facute corect pot aduce bunastarea unei natiuni. AM REUSIT SA FIU DESTUL DE CLAR? sau am iar limba de lemn?!

      Ștergere
    4. Pe Pic il cunosc...nu vreau sa spun prea multe. Este cea mai proasta alegere a PDL.

      Ștergere
  7. Deja vad ca sunt mancatori de "...ahat" la articolele lui Garnod, trageti fratilor ca musca la "bunataturi". Ce conteaza inaltimea omului sau oare conteaza caracterul si capacitatile acestuia? Sau va deranjeaza rau dungulitele de la camasa? Chiar astea sunt argumentele contra lor? Inseamna ca stati slabut la argumente contra ..... . Astia sunt tineri si cu capacitati, voi astialalti cu ce veniti?! cu aceeasi dinozauri care au stat ani de zile in politica fara sa faca nimic vizibil pentru orasul asta? Asta va este oferta electorala pentru toamna? Macar astia doi sunt altceva decat impaiatii vostrii ...

    RăspundețiȘtergere