sâmbătă, 5 martie 2011

SALON EROTIC ÎNCHIS LA MEDIAŞ, DIN CAUZA ORGIILOR SEXUALE ALE ANGAJATELOR


Controalele de rutină efectuate de poliţişti scot, cu fiecare zi, la iveală, faptul că saloanele de masaj erotic sunt, aproape fără excepţie, bordeluri disimulate. Astfel, după ce la Sibiu, în mai puţin de un an, două astfel de stabilimente au fost închise, din cauză că maseuzele se dedaseră la prostituţie, zilele trecute şi pe singura locaţie de acest gen din Mediaş, situată în strada Plevnei nr. 21 (foto) a fost pus “lacătul”. În salonul de masaj erotic cu pricina, aparţinând unui fost poliţist, care deţine şi o firmă de pază, se desfăşurau orgii sexuale în toată regula. Potrivit anchetatorilor, maseuzele erau recrutate şi angajate exclusiv din judeţul Mureş şi percepeau un tarif “modest” (100 lei pentru o partidă de sex protejat, oral şi normal). Evident, clienţii erau nevoiţi să mai achite încă 150 lei, preţul stabilit pentru o şedinţă de masaj erotic. “Matroana” stabilimentului era o oarecare “Andrada” cea care făcea exclusiv “combinaţiile” între clienţi şi cele patru angajate ale salonului.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu