duminică, 5 iulie 2015
UPDATE: EXCLUSIVITATE - TÂRGU MUREŞ, LOCUL UNDE SE MOARE ÎN URMA UNEI "BANALE" CEZARIENE!
În ultima vreme, tot mai multe femei însărcinate optează, la cerere, la momentul aducerii pe lume a unui copil, pentru o operaţie cezariană, în schimbul expulziei naturale a fătului. Deşi - aşa după cum se poate observa şi din videoclipul alăturat - operaţia este una de-a dreptul mutilantă şi costă între 2.000 şi 4.000 lei, viitoarele mame doresc ca, pe această cale, să se asigure că vor scăpa de "durerile facerii". Uneori, însă, o fac chiar cu preţul propriei vieţi. Practic, nu există maternitate din România, unde să nu se fi înregistrat măcar un astfel de caz tragic!!! Târgu Mureş pare, în acest context, a deţine supremaţia. Despre coşmarul pe care îl trăieşte, în aceste zile, o familie din Mediaş, ne-a relatat, în exclusivitate unul dintre aparţinători. "La vârsta de 25 ani, nepoata mea a decis că este momentul să mai aibă un al doilea copil. După naşterea naturală a primului, aceasta a ales să supună unei operaţii cezariene la Tarnaveni. La ieşirea din sala de operaţie, acolo unde a venit pe lume un băieţel sănătos, aparţinătorii familiei au fost înştiinţaţi că lucrurile s-au complicat şi că, se pare că din cauza unei doze prea mari de anestezic la o pacientă cu probleme cardiace, căreia i s-a făcut anestezie generală, aceasta nu şi-a mai revenit nici după 3 zile, timp in care a fost transferata la Tg. Mures. Noi am aflat abia acum că tânăra ar fi avut probleme cardiace, pe care medicii le-au descoperit doar pentru a acoperi malpraxisul", a spus Emilia B. Cazul de faţă seamănă izbitor cu cel de acum doi ani atunci când, evident tot la Tg. Mureş, o gravidă în vârstă de 28 ani a murit în timpul unei "banale" cezariene! Şi în cazul de faţă familia din Mediaş se pregăteşte pentru ceea ce este mai rău, mai ales că, potrivit medicilor, creierul pacientei a fost afectat în mod ireversibil!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu