luni, 29 iunie 2015
ASISTAŢII SUNT ABUZAŢI SEXUAL LA CENTRU DE PLASAMENT DIN AGÂRBICIU?
Cazul aparent banal al minorului în vârstă de 16 ani, Ionel Răzvan Stoica (foto) care, după 10 zile, a evadat din celula unde era arestat preventiv ascunde o cruntă dramă existenţială. La vârsta de 6 ani, minorul a fost abandonat de mamă, iar după decesul tatălui, survenit cu doi ani în urmă, acesta a ajuns prin "grija" bunicii sale, Maria Grozavu, la Centrul de Plasament din Agârbiciu. Chiar dacă nu este un loc de detenţie, asistaţii de aici se plâng de condiţii, dar mai ales de faptul că ajung să fie abuzaţi fizic şi sexual de către colegii cu "state vechi de serviciu". În urmă cu 9 ani, pe când eram corespondent la Evenimentul Zilei am ajuns pentru prima oară la Centrul de Plasament din Agârbiciu, la solicitarea părinţilor disperaţi că unul dintre asistaţii seropozitivi ai instituţiei, Alex V. ameninţase în repetate rânduri că îi contaminează cu HIV pe toţi cei care "nu-l ascultă"!!! Încă de la acel prim contact cu lumea pestriţă a Centrului de Plasament din Agârbiciu, am simţit că lucrurile scăpaseră de mult de sub control. După aproape un deceniu, un alt asistat al instituţiei, Ionel Râzvan Stoica vine şi confirmă faptul că nimic nu pare a se fi schimbat, cu excepţia - poate - a asistaţilor şi a personalului. Descoperit de poliţişti în casa bunicii sale din Sibiu, după numai câteva ore de libertate, cel acuzat de o sumedenie de furturi, cu un prejudiciu estimat la 200.000 lei, s-a destăinuit, susţinând că dacă n-ar fi reuţit să evadeze s-ar fi spânzurat în camera de arest, acolo unde a fost terorizat de către colegii de detenţie. Minorul a susţinut în faţa anchetatorilor că a fost bătut şi s-ar fi încercat violarea cestuia, adică un fel de "deja-vu" al calvarului pe care l-ar fi trăit în Centrul de Plasament din Agârbiciu!!!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu