vineri, 6 septembrie 2013

IATĂ DE CE NU AM NICI CEA MAI MICĂ ÎNCREDERE ÎN POLIŢIA RUTIERĂ DIN MEDIAŞ

Aşa după cum le-am promis cititorilor blogului "Adevărul verde în faţă", astăzi voi face publice, în premieră absolută, motivele pentru care nu am şi nu voi avea nici cea mai mică încredere în Poliţia Rutieră din Mediaş, o instituţie deservită cvasitotal de profesionişti desăvârşiţi doar în...atingerea intereselor personale. Era în toamna anului 2005 când am primit vestea - de serviciu fiind la redacţia ziarului "Rondul de Sibiu" - că fiul cel mic a fost lovit de o maşină. În mai puţin de o oră am fost deja la Spitalul Municipal Mediaş unde, din fericire, băiatul în vârstă de 5 ani avea doar nişte zgârieturi superficiale pe braţe. Trec peste relatarea - evident subiectivă - a "victimei" şi mă opresc doar la cea a taximetristului Cândea, martor ocular al întâmplării: "Băiatul a ieşit din curtea grădiniţei după o minge care zburase peste gard. A trecut în fugă peste marcajul pietonal (foto 2), moment în care a fost lovit în plin de un autoturism înmatriculat în Olanda. Ca şi când nu s-ar fi întâmplat nimic, şoferul şi-a continuat drumul. Revoltat, am pornit imediat după el, anunţându-mi prin staţie şi câţiva colegi să mă ajute pentru a-i stopa acestuia drumul. Am reuşit să-l imobilizăm aproape de Blăjel pe şoferul care duhnea a băutură. Am anunţat apoi poliţia, iar un echipaj a plecat cu el la spital pentru recoltarea probelor biologice".
Ei bine, ce credeţi că a urmat? O muştrulială zdravănă din partea şefului Poliţiei Rutiere Mediaş, Mircea Cristea pentru "nesupravegherea minorului" şi...dosar închis (am auzit că în schimbul a 2.000 de euro!) pentru că nu au existat victime, fiul meu - născut se pare sub o zodie norocoasă - căzând, efectiv în patru labe după ce fusese azvârlit 6 m în faţă, ca urmare a impactului. Propria anchetă jurnalistică a evidenţiat faptul că şoferul era într-adevăr un cetăţean olandez plin de bani care avea în zonă o amantă cu care chefuise în ajun, la o pensiune din comuna Blăjel. La un moment dat li s-a terminat băutura preferată iar olandezul - bine aghezmuit - a venit să facă aprovizionarea la supermarketul din imediata apropiere a locului accidentului!!! 17 octombrie 2007 reprezintă data unui alt accident în familie. În urma unei banale altercaţii în trafic, survenită cu câteva săptămâni înainte, patroana unei firme de taxi care ameninţase de faţă cu mai mulţi martori că "va călca toată familia cu maşina" o loveşte - în mod intenţionat - cu Seat-ul personal pe soţia aflată pe trecerea de pietoni din faţa bisericii ortodoxe din cartier. În faţa poliţiştilor aceasta s-a scuzat, susţinând că nu a mai putut evita impactul, "victima" ţâşnind efectiv în faţa maşinii (n.a ca şi când ar fi intenţionat să se sinucidă!). Neţinând cont de plângerea pentru infracţiunea de ameninţare, depusă anterior la Poliţia Municipală Mediaş, anchetatorii iau de bune declaraţiile şoferului şi închid dosarul cu scoaterea de sub urmărie penală (nu se mai putea impune NUP pentru că zilele de spitalizare ale "victimei" depăşiseră 90 de zile!). Preţul corect în acest caz în care la conducerea Poliţiei Rutiere Mediaş se afla acelaşi Ion Mogoşanu am auzit că ar fi fost cel puţin dublu, mai ales că şoferul era patronul unei firme de taximetrie iar tatăl acestuia al unei firme de construcţii din Sibiu. În final închei cu un sfat adresat tuturor celor care au avut sau vor avea parte de astfel de dosare la Poliţia Rutieră Mediaş: nu speraţi la o justiţia pământească, atâta timp cât există una divină împotriva căreia nu există recurs, dar la care se aplică principiul...după faptă şi răsplată! Cu siguranţă ca doar aceasta a făcut ca, la circa doi ani de la accidentul soţiei, convivul şoferiţei de pe Seat să fie desfigurat în bătaie de interlopi cu care, aşa cum le era firea, intraseră în conflict cei doi. Tocmai pentru a scăpa definitiv de furia acestora, ulterior, amândoi au părăsit România!!!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu