duminică, 7 octombrie 2012

MUSULMANUL TRTOVAC A LUAT DREPT CADOU DE NUNTĂ PENTRU CORIN CINDREA...DOUĂ PUNCTE DIN ZESTREA GAZIȘTILOR!

Așa cum s-a întâmplat în acest campionat atunci când a evoluat în compania "granzilor" (CFR Cluj-Napoca, Steaua Bucuresti), gaziștii au terminat nedecis (scor 2-2) și întâlnirea de sâmbătă seara, de pe teren prorpiu, cu Dinamo București. Musulmanul Thaer Bawab a fost jucătorul serii după ce le-a "înnodat" picioarele adversarilor și a marcat un eurogol incredibil cu călcâiul. Din păcate un alt musulman, Jasmin Trtovac a fost demonul echipei, el făcându-le cadou un punct "câinilor roșii" printr-un "magnific" autogol marcat în debutul reprizei secunde. De fapt știind că astăzi fostul lor președinte Corin Emil Cindrea (în prezent directorul general al SNGN Romgaz Mediaș) se căsătorește, gaziștii s-au întrecut în cadouri...făcute "musafirilor" din Ștefan cel Mare. Astfel, primul gol marcat de dinamoviști a venit dintr-o pasă perfectă a lui A. Khubutia la Dănciulescu, cel care apoi l-a servit ideal în gura porții pe Alexe. Chiar și în aceste condiții, câțiva dintre sportivii clubului de pe Târnava Mare (alături de VIP-urile din PSD) vor fi prezenți azi la oficierea cununiei civile și religioase a celui care nu și-a găsit consoartă până când nu a devenit director de companie gaziferă.

2 comentarii:

  1. Frate de ai avea tu cate fete a avut el pe calapot mai vorbeam,dar voi ce sa stiti scrieti ce visati noaptea.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Știu că printre fete a avut și una la comun cu Paul Pârvulescu, dar eu mă refeream în articol la consoartă nu la...fufe!!!

      Ștergere