miercuri, 10 octombrie 2012
ÎN PSD MEDIAȘ SUNT DEJA DOI DE ZERO. CÂND APARE ȘI NUMĂRUL UNU?
Cu două zile în urmă am avut privilegiul de a mă afla, pentru aproape două ore, în compania selectă a fostului ministru de externe, Teodor Baconschi, un diplomat rasat, de o rară erudiție. Deși a recunoscut că modelul său politic a fost, încă de pe vremea când studia la Paris, Corneliu Coposu, ex-ambasadorul României la Vatican a mărturisit că, totuși a fost profund dezamăgit de liderul țărănist pentru că acesta nu a știut să caute, să găsească și să pregătească un urmaș pe măsură, motiv pentru care PNȚ-CD a și sucombat din punct de vedere politic. Extrapolând, la nivel local, PSD a ajuns un veșnic perdant la Mediaș, pentru că, după Dionisie Bucur, n-a mai apărut nici un lider social-democrat charismatic, în măsură să convingă electoratul. Practic din neant s-a ivit Viorel Arcaș, fosta pușculiță de partid, care a ajuns senator nu pentru că așa ar fi dorit electoratul (pentru că, de fiecare dată, în cele două mandate, a ieșit pe locul al doilea!) ci, efectiv, din întâmplare, datorită unui algoritm de repartizare a mandatelor de parlamentar, greu de înțeles și mai ales nedrept! În toți cei 12 ani scurși de la plecarea lui Dionisie Bucur, în cadrul PSD Mediaș nu a apărut nici un element nou (poate cu o singură excepție, Corin Emil Cindrea, promovat și acesta doar datorită faptului că este vărul mult mai cunoscutului Ioan Cindrea!), ci mereu aceleași fețe posomorâte și îmbătrînite au manipulat în interes propriu partidul. Din punct de vedere politic, senatorul Viorel Arcaș s-a dovedit, efectiv, a fi un zero. Ba, de curând lângă acesta a venit un zero și mai mic (de fapt un zero barat!) în persoana lui Gheorghe Roman, însă un veritabil număr unu (practic o locomotivă care să facă, împreună, de o sută de ori mai mult) tot întârzie să apară. Cei doi veritabili sinucigași politic nu au înțeles că lumea nu îi mai vrea și că ar fi timpul să se retragă din luminile rampei. Așa cum, de pildă, au procedat alți lideri locali de partid precum Florin Muntean și Adrian Piteiu. Ambii au înțeles că vremea lor (politică) a trecut și că a venit timpul să le lase altora locul. Tocmai de aceea actualul președinte al PDL Mediaș, primarul Mediașului Teodor Neamțu merită a fi felicitat pentru că a decis să meargă la parlamentare cu doi cvasinecunoscuți, Cristian Marian și respectiv Florin Neag. E posibil ca în urma alegerilor din 9 decembrie, niciunul dintre cei doi să nu acceadă în legislativul de la București. Merită însă a fi evidențiat curajul șefului "portocaliilor" medieșeni de a arunca în focul bătăliei electorale doi membri de partid încă necopți. Practic, e singura modalitate prin care acesta va putea realiza percepția eletoratului în privința deciziei de primenire și de înnoire a clasei politice!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu