marți, 30 octombrie 2012
EXCLUSIVITATE - IATĂ-L PE EX-GAZISTUL PÂRVULESCU CUNUNAT DE PROPRIUL SOCRU!
Fostul mijlocaș de bandă al echipei Gaz Metan Mediaș, Paul Pârvulescu a ales să se căsătorească religios într-o zi de luni (29 octombrie), astfel că din partea clubului care l-a consacrat nu au putut fi prezenți și foștii săi coechipieri, excepție făcând doar ex-antrenorul cu portarii al "alb-negrilor" Dorin Roșca, cu soția sa Marcela și evident fratele miresei, Costin Gheorghe (prin intermediul căruia s-au cunoscut tinerii însurăței). Serviciul religios a fost efectuat în comuna Clinceni chiar de către socrul mirelui, preotul paroh Gheorghe Gheorghe. Chiar dacă s-a declarat în mai multe rânduri extrem de riguros în a respecta dogmele bisericești, preotul și-a cununat ambele fiice (mai întâi pe cunoscuta cântăreață Elena, iar acum pe Ana) când acestea erau deja însărcinate, practică dezavuată de biserica creștină. Petrecerea a avut loc până târziu în noapte, la vila finanțatorului echipei Steaua București, Gigi Becali. De menționat că peste aproximativ 5 luni, Paul Pârvulescu va deveni tatăl unui bâiețel.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu