joi, 28 mai 2015

PRINTR-O PETIŢIE ONLINE, "ADEVĂRUL VERDE ÎN FAŢĂ" SOLICITĂ, ÎN MOD PUBLIC, ÎNLĂTURAREA LUI IOAN HOROBA DIN FUNCŢIA DE PREŞEDINTE AL CLUBULUI GAZ METAN MEDIAŞ!

După şapte ani în primul eşalon fotbalistic al ţării, echipa de fotbal Gaz Metan Mediaş a retrogradat, miercuri seara, din Liga I, clasându-se, la finalul sezonului, pe locul al 13-lea (primul retrogradabil). Apreciind că principalul responsabil de reculul şi apoi de eşecul echipei-fanion de pe Târnava Mare este preşedintele clubului, Ioan Horoba, administratorul blogului "Adevărul verde în faţă" a lansat astăzi o petiţie online, prin care solicită demisia sau demiterea neîntârziată a respectivului personaj sinistru al fotbalului autohton. În consecinţă, aştept ca un număr cât mai mare de susţinători ai "alb-negrilor" să se ralieze respectivului demers şi să semneze petiţia nenominală, accesând AICI link-ul corespunzător. Iată, în continuare, conţinutul complet al petiţiei online "Cunoscut drept "locotenentul" lui Jean Pădureanu, omul care ani de zile a condus fotbalul românesc prin intermediul aşa-numitei "Cooperative", actualul preşedinte al clubului Gaz Metan Mediaş, Ioan Horoba a "reuşit" ca, după fotbalul bistriţean, să-l distrugă şi pe cel medieşean. Ca urmare a retrogradării echipei locale de fotbal în Liga a II-a, din cauza managementului dezastruos al lui Ioan Horoba, cel care i-a ales pe ultimii trei antrenori principali, pe criterii doar de domnia-sa cunoscute, prin prezenta petiţie se solicită înlăturarea din funcţie (prin demisie sau demitere) a respectivului personaj sinistru din lumea fotbalului autohton"!

Un comentariu:

  1. VON REVENI IN A CHIAR DIN VIITORUL SEZON, ADICA 2015, DEOARECE UNELE ECHIPE NU VOR PRIMI LICENTA/DFREPTUL DE A JUCA IN A, SI PRIN URMARE, SUNTEM RETROGRADTI DE IERI, SI MAINE POIMAINE VOM REVENI IN A...... SE VA DESFINTA 1 ECHIPA RAMAS, SAU 2,


    DE PE ULTRASCURTE........F.F.SERIOS...VEI VEDEA CA ASA VA FI,,,,,,

    RăspundețiȘtergere