sâmbătă, 23 mai 2015

OARE CHIAR S-A SALVAT GAZ METAN MEDIAŞ DE LA RETROGRADARE?

Mii de susţinători ai echipei de fotbal Gaz Metan Mediaş prezenţi vineri seara la stadion au trăit din plin euforia victoriei în faţa principalei contracandidate în lupta pentru evitarea retrogradării, Concordia Chiajna, exact la scorul de care avea nevoie, 2-0. La final suporterii au scandat în cor "Campionii, campionii" uitând că, totuşi, mai este de jucat o partidă din actualul campionat, cea cu FC Braşov şi că, încă se mai fac calcule. Medieşenii nu s-au salvat de la retrogradare în urma rezultatului consemnat în ultima partidă susţinută pe teren propriu în acest sezon însă, totuşi, e greu de crezut că se vor îneca la mal. Unii fani, mai hâtri, vorbeau la finalul meciului din cadrul etapei a XXXIII-a, aluzie la trecutul preşedintelui Ioan Horoba că "cine nu are bătrâni...cooperatori să-şi cumpere". La Mediaş se mai crede cu tărie în reciprocităţi şi prietenii pe terenul de fotbal. Se susţine că actualul preşedintel al echipei braşovene, Romeo Paşcu îşi va ajuta confratele "cooperatist", în principal pentru că medieşenii i-au menţinut în primul eşalon pe braşoveni, în precedenta ediţie de campionat, în urma remizei de salon, 1-1.
Doar superoptimiştii cred că gaziştii pot învinge la scor, în deplasare, pe FC Braşov, aşa cum e de aşteptat că se va întâmpla la Chiajna în partida cu Petrolul Ploieşti. Partidele ultimei etape se vor disputa de la aceeaşi oră, iar goluri se pot marca şi în ultimele secunde de joc. Practic cu doar un singur gol mai mult marcat de Concordia Chiajna, gaziştii retrogradează, următorul criteriu de departajare fiind numărul mai mare de goluri marcate, capitol la care ilfovenii sunt superiori medieşenilor. Dincolo de rezultatul partidei de vineri, rămâne atmosfera de vis, una de nota 10+, făcută pe parcursul celor 94 de minute de joc de galeria "lupilor negri", dotată cu întreg arsenalul, care a cântat şi şi-a susţinut freneric favoriţii. La momentul postării articolului de faţă, şanse matematice de salvare de la retrogradare mai au Rapid şi FC Braşov, ba chiar şi "U" Cluj-Napoca.
Efectiv tremurăm până la ultimul fluier al partidelor de miercuri, programate de la ora 18.45, la fel cum s-a întâmplat şi în precedenta ediţie de campionat!

P.S.

În materialul video puteţi urmări atmosfera de la finalul partidei de vineri seara dintre Gaz Metan Mediaş şi Concordia Chiajna, când jucătorii şi suporterii s-au bucurat la unison pentru salvarea de la retrogradare!!! Aşa să fie, oare?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu