miercuri, 11 decembrie 2013
EXCLUSIVITATE - DEALERUL DE HAŞIŞ CU "AROMĂ" DE PARFUM DIN MEDIAŞ, ÎŞI DOREA, DE MOŞ NICOLAE, O "CĂRUŢĂ" 4X4, DAR A PRIMIT...UN MANDAT DE ARESTARE!
După arestarea celor doi dealeri de droguri, Sorel Neagu (foto) din Mediaş - aşa cum îl numesc anchetatorii, deşi în realitate este vorba Sorel Moldovan! - şi respectiv Cătălin-Mihai Şufariu din Dumbrăveni, încep să iasă la iveală o serie de amănunte picante din viaţa celor doi vânzători de...iluzii! Astfel, surse din anturajul acestora susţin că denunţul despre "îndeletnicirea" tinerilor în vârstă de 23 ani, ar fi fost făcut de fosta iubită a lui Şufariu, o oarecare Maria Matei, stabilită de ceva timp în Italia. Dealerii de haşiş care vindeau un gram de praf alb cu 60-70 lei, au fost apoi filaţi timp de o lună de către poliţişti şi procurori, iar la sfârşitul săptămânii trecute au fost prinşi în flagrant - având asupra lor "marfă", bani şi arme - în parcarea hypermarketului Kaufland. Sorel Neagu a căzut în capcana întinsă de unul dintre poliţişti, care s-a dat drept client interesant de achiziţionarea unei cantităţi mai mari de haşiş şi a venit la întâlnirea ce avea să-l ducă, apoi, în spatele gratiilor. Dacă despre Cătălin-Mihai Şufariu se poate spune că era un tip liniştit, ce provenea dintr-o familie relativ înstărită, cu părinţi ce deţin o firmă, dar care au lucrat şi în străinătate, Sorel Neagu era un răzvrătit, un "şmecheraş". De altfel, în profilul de facebook creat de acesta şi care poartă numele unei mărci celebre de parfum (Kenzo), medieşeanul a notat că este absolvent al "Facultăţii de Şmecherie", iar ultima sa postare - datând din 5 decembrie - era în fapt o dorinţă împărtăşită lui...Moş Nicolae, de la care ar fi dorit "anul acesta, 6 cai frumoşi şi o remorcă 4X4". Din păcate pentru el, "moşul" nu i-a putut aduce altceva decât un...mandat de arestare!!!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Inainte de a face astfel de publicatii zic sa te documentezi ....mai amanuntit Sorel Neagu ?! Nu cunoastem asa ceva numele lui este Sorel Moldovan nicidecum ce vb tu acolo si ap Maria Matei fostA!? Mai bn zis actuala , domiciliata in Italia stai are domiciliu pe romania ...si multe altele ...dar totusi iti doresc bafta in cautarea adevarului .!!!
RăspundețiȘtergerePentru ce ti acest blog , daca oricum nu aprobi nici un comentariu ?! Pentru cultura noastra generala te intreb ...
RăspundețiȘtergere