sâmbătă, 31 martie 2012

A APĂRUT "ADEVĂRUL VERDE ÎN FAȚĂ" ÎN "VERSIUNE" EVREIASCĂ!

În mod cu totul întâmplător, am descoperit azi, un nou blog al unor "iluștri" localnici de sorginte evreiască - Ițic și Ștrul - care preia și continuă, parcă la indigo, "linia" blogului "Adevărul verde în față". Deși n-am nici cea mai vagă idee cine sunt anonimii administratori ai blogului respectiv, eu îi felicit din toată inima și le promit că îi voi susține necondiționat. Iar acum, pentru că suntem deja mai mulți, le recomand polițiștilor medieșeni să "sape" adânc pentru a le da de urmă noilor bloggeri, iar apoi să-i pună pe foștii colegi de breaslă să-i amenințe, să-i urmărească și să le închidă gura, așa cum se pricep mai bine, după cum ne-a dezvăluit și Victor Vasile alias "Comisarul Cattani" de Mediaș. Și apropo de acesta din urmă, trebuie evidențiat încă o dată faptul că face "rating" pe blogul de față, numărul vizitatorilor care lecturează de două săptămâni cele șase episoade ale luptei sale cu "caracatița" din sistem, depășind deja 20.000! De asemenea, am aflat că toți polițiștii care și-au "permis" fără acordul "organului" să intre pe "Adevărul verde în față" și să dea like-uri, ori să scrie comentarii la articolele în speță, au fost ostracizați și amenințați cu trecerea lor în rezervă!!! În încheiere, deputatului PD-L Gheorghe Roman și bancherului Ionel Șerban le recomand să-și ia urgent măsuri, să-i dea în judecată și să-i pună cu botul pe labe pe nesimțiții de "evrei" care au apărut, fără permisiunea acestora, în blogosfera medieșeană!!! Mult succes, evident bloggerilor, și "insuccesuri" rataților din politică, inclusiv cea bancară.

Un comentariu:

  1. dintre functionari statului care ,au acoperit ,s-au conplacut si nu a luat atitudine in vederea combateri infractiunilor , sa fie trasi la raspundere pentru favorizarea infractorului.

    RăspundețiȘtergere