marți, 6 septembrie 2011
ÎN CONFLICT CU GAZ METAN, ERIC A PRIMIT OK-UL PROVIZORIU DE LA FIFA ȘI A SEMNAT CU KARPATY LVOV
Arhimediatizatul jucător din Liga I, în ultimul sezon, brazilianul Eric de Oliveira Pereira a fost pierdut definitiv de către clubul Gaz Metan Mediaș, unde a evoluat timp de patru ani. Marți, FIFA i-a dat dreptate jucătorului, care deși semnase pentru încă patru ani cu clubul de pe Târnava Mare, semnătura acestuia nu a produs consecințe juridice, în condițiile în care clubul de origine Metropolitano, deținea încă o cotă de 35% din drepturile federative ale jucătorului. Astfel, Eric a putut semna în aceeași zi un contract valabil tot pentru patru ani, cu clubul ucrainean, unde va evolua tot cu numărul 27 pe tricou. Site-ul oficial al noului club al lui Eric a și anunțat mutarea cu pricina, precizând că jucătorul a fost unul dintre cei mai buni din Liga I, dispune de o tehnică de brazilian adevărat, are viziunea jocului și este un foarte bun executant al loviturilor libere. Astfel stând lucrurile, directorul-general al clubului medieșean, Ioan Horoba, acuzat din toate părțile, ar putea fi mazilit, zilele următoare. Acestuia i se reproșează, pe de o parte, faptul că nu a gestionat așa cum se cuvine cazul Eric, iar pe de alta că ar fi recurs la practici neortodoxe în privința transferului ratat, la Dinamo, al mijlocașului de bandă stânga, Paul Pârvulescu.
UPDATE - Iată-l pe Eric primind și tricoul cu același număr 27 pe care îl va îmbrăca la Lvov timp de 4 ani, dar și comuicatul oficial al clubului Gaz Metan Mediaș legat de respectiva speță. Având în vedere mesajul apărut pe site-ul oficial al Clubului ucrainean Karpaty Lvov privind pretinsul transfer al jucătorului Eric de Oliveira, Clubul Gaz Metan Mediaş doreşte să aducă la cunoştiinţa publicului următoarele aspecte:
Transferul anunţat a fost realizat în mod nelegal şi abuziv, fără înştiinţarea, participarea sau acordul clubului nostru. Reamintim faptul că între Clubul Gaz Metan Mediaş şi Clubul brazilian Atletico Metropolitano a fost încheiat în data de 28.06.2007 acordul de transfer pentru jucătorul Eric de Oliveira, acesta din urmă fiind transferat în mod definitv la clubul nostru în noiembrie 2010.
În consecinţă, întrucât jucătorul Eric de Oliveira a fost legitimat la Clubul Gaz Metan Mediaş, orice discuţii, negocieri sau acord intervenite între acesta şi Clubul Karpaty Lvov sunt nule şi inopozabile subscrisei. Mai mult, negocierile şi pretinsul acord de transfer ce au avut loc între jucătorul Eric de Oliveira şi Clubul Karpaty Lvov încalcă în mod flagrant dispoziţiile articolului 17.5 din Regulamentul FIFA privind Statutul şi Transferul Jucătorilor, care sancţionează expres persoanele aflate sub incidenţa reglementărilor FIFA (oficiali ai cluburilor, agenţii de jucători, jucătorii, etc.) care, prin acţiunile lor, provoacă şi încurajează încălcarea contractelor încheiate între cluburi şi jucători, în vederea facilitării transferului respectivilor jucători. Prin acţiunile sale recente, jucătorul Eric de Oliveira a încălcat nu numai reglementarile FIFA dar şi cele ale UEFA şi FRF, motiv pentru care Clubul Gaz Metan Mediaş va declanşa procedurile disciplinare împotriva jucătorului, proceduri ce pot avea ca rezultat inclusiv interdicţia acestuia de a mai activa în viitor ca jucător profesionist de fotbal.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
superb...felocitari pentru el !
RăspundețiȘtergere