marți, 15 ianuarie 2013
GAZ METAN, CA UN ŢAPINAR, ÎN MECIUL CU PINAR, DIN EUROCHALLENGE
Echipa de baschet masculin a clubului Gaz Metan Mediaş a fost măcelărită, marţi seara la Izmir de către "otomanii" de la Pinar Karsiyaka, în primul meci din faza a doua a grupelor EuroChallenge cu scorul de 89-59 (44-31). După ce au deschis scorul prin Ivanovic şi au făcut un prim sfert extrem de reuşit, conducând pe tabela de marcaj chiar cu o diferenţă de 7 puncte (10-17), elevii lui Marcel Ţenter s-au stins o dată cu debutul celui de-al doilea parţial, pe care l-au pierdut la o diferenţă de 14 puncte. Umilinţa a început să se contureze pregnant după pauza mare, cel de-al treilea parţial fiind adjudecat de gazde, la o diferenţă de 9 puncte, Sfertul decisiv n-a adus nimic bun şi nou în jocul echipei ardelene, pentru care mingea a părut a fi un imens buştean condus cu mare dificultate spre jumătatea adversă. Făcând haz de necaz se poate spune că Gaz Metan Mediaş a fost precum un ţapinar, în meciul cu Pinar, echipă care şi-a adjudecat trei dintre cele patru sferturi cu scorul de 26-12, 24-13 şi 21-15, medieşenii câştigând la limită 18-19 doar primul parţial. Cei mai buni marcatori au fost Dixon (28 puncte) de la gazde, respectiv Krstanovic (11 puncte) - foto - de la oaspeti.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu